Cum trebuie procedat - discutii nepotrivite cu minorul

Buna seara,
Va sfatuiesc sa gasiti o modalitate de a deveni PRIETENA cu fiica dumneavoastra si sa uitati ca-i sunteti mama.
Ceea ce incerca tatal fiicei se regaseste in Protocolul încheiat între Asociaţia Română pentru Custodie Comună şi Institutul de Psihologie Judiciară si se cheama alienare parentala.
Poate e cazul sa apelati si la un psiholog.
ATENTIE: PSIHOLOG nu psihiatru.

Puteți să sesizați Direcția pentru Protecția Copilului (DGASPC) dar există riscul ca lucrătorii acestei instituții să fie subiectivi (se întâmplă deseori și asta este o dovadă de incompetență).
Mai puteți să solicitați în instanță modificarea programului de vizitare, cu precizarea în detaliu a modalității de efectuare a vizitei (se obține mai greu și pentru situații extreme..așadar, este vorba de probatoriu).

1. Indiferent ca e vorba de tatal ei sau de persoane straine trebuie sa va invatati copilul cateva lucruri de baza cu care sa se apere. Cum pentru fiecare copil metodele sunt diferite, mergeti la un psiholog pediatru(dvs mai intai si apoi impreuna cu fetita) si aflati ce metode se potrivesc fetei dvs.
Pe de o parte copila trebuie sa stie ca indiferent ce ii spun alte persoane dvs o iubiti. Asta tine de dvs si doar de dvs.
Pe de alta parte copila trebuie sa stie cum sa inchida conversatii in care nu se simte confortabil.
Apoi sunt pretentiile (financiare) cu care vin toti copiii si pe care trebuie sa stiti sa i le explicati. De ce alegeti sa cumparati asta si nu cealalta. Lucrul acesta trebuie sa il stie nu doar ca sa va fie dvs viata usoara ci pentru ca principala ocupatie a parintilor este sa ii pregateasca pe copii sa se descurce singuri. Coerenta financiara face parte din cunostintele necesare pentru supravietuire.
Intrebarile fetei (cat castigati, unde tineti banii, ce ati mai cumparat) nu sunt deplasate (chiar daca vin in urma descoaserilor tatalui). Raspundeti-i clar si pe intelesul ei.
Explicati-i si ce informatii ar trebui sa fie pastrate in interiorul familiei si ce informatii ar trebui divulgate in exterior (iarasi, necesar pentru supravietuirea in siguranta).

2. Aveti dreptul sa cereti ca relatiile sa se desfasoare in prezenta dvs, insa nu e util nici pentru dvs si nici pentru copila. Ideea e nu sa o controlati dvs, ci sa ii dati instrumentele necesare sa fie ea cea care controleaza situatiile in care e implicata.
Ea are acest tata si il va avea toata viata. Ca urmare trebuie sa invete sa se "descurce" cu el. Faptul ca dvs vreti sa fiti in mijlocul conversatiilor nu o ajuta.

3. As inregistra conversatiile (initial fara ca ea sa stie) si as merge cu ele la psiholog ca sa decid ce e de facut (ce e de facut ca fetita sa fie capabila sa pastreze relatia intr-o zona constructiva).

Este interesant cum iresponsabilitatea unui părinte este pusă pe umerii unui copil de 9 ani #-o
Este drept că un copil trebuie educat pentru maturitate, să se descurce, dar totuşi, nu credeţi că la 9 ani e cam devreme să discearnă care deţine adevărul: mama au tata? Un copil crescut de ambii părinţi îşi iubeşte părinţii în mod egal, nu-i aşa teoria enunţată de susţinătorii egalităţii dintre părinţi?! deci acordă aceeaşi încredere spuselor amândoi.
Undeva, în căpsorul de 9 ani, se întâlnesc învăţături contradictorii, din partea a doi părinţi egali ca persoane de susţinere pentru copil; victima sigură e copilul, pe care îl trimiteţi la psiholog, în loc ca tatăl să fie consiliat cum să nu-i facă rău copilului.
Petronela, LEGAL nu aveţi ce face, fiindcă nimeni nu va reduce programul de relaţii al fetei cu tatăl său, pe de altă parte reducerea aceasta nu ar ajuta deloc nici copilul, nici pe dvs., pentru că, aşa cum aţi scris, "verzi şi uscate" i se pot turna copilului în cap şi prin telefon, skype sau pe facebook.Apoi, dacă o controlaţi la telefon, ei oricum se întâlnesc la programul de vizită şi aceleaşi lucruri i le poate spune fetei prin viu grai.
Singura soluţie este, aşa cum vi s-a spus mai sus, să încercaţi să fiţi PRIETENA cu fata, să vorbiţi cu ea serios şi să-i explicaţi că v-aţi despărţit din cauză că nu v-aţi mai înţeles, că asta nu înseamnă că nu o iubiţi la fel, că dragostea de mamă e unică, nu se micşorează că aveţi un prieten, că şi ea va avea prieten, dar vă va iubi la fel, că tot mama rămâneţi şi când ea va avea la rândul ei un copil, etc. În niciun caz nu-l vorbiţi de rău pe tatăl său...

Martonze a scris:

Este interesant cum iresponsabilitatea unui părinte este pusă pe umerii unui copil de 9 ani #-o
Este drept că un copil trebuie educat pentru maturitate, să se descurce, dar totuşi, nu credeţi că la 9 ani e cam devreme să discearnă care deţine adevărul: mama au tata?[....]
în loc ca tatăl să fie consiliat cum să nu-i facă rău copilului.

1. atat mama cat si tata detin adevarul. Fiecare il prezinta in felul lui. Problema nu e sa discearna cine detine adevarul, ci sa se simta iubita si in siguranta. Adevarul conteaza mai putin.
2. unul din pricipiile de baza pentru a ne descurca cu succes in societate e ca nu putem schimba felul in care ceilalti se poarta cu noi, dar putem schimba felul in care ne raportam (reactionam) noi la ce fac/spun ceilalti.
3. sigur ca ar fi bine ca tatal sa isi schimbe comportamentul. Care credeti ca sunt sansele de reusita ale acestui demers? Ce poate face mama ca tatal sa se comporte responsabil? NIMIC. Din cele descrise de utilizator si din punctul meu de vedere orice efort depus in acest sens este o mare risipa. Cum resursele sunt limitate eu le-as folosi in directii ce au sanse la rezultate pozitive.