mirebire, aţi spus un mare adevăr:
2. unul din pricipiile de baza pentru a ne descurca cu succes in societate e ca nu putem schimba felul in care ceilalti se poarta cu noi, dar putem schimba felul in care ne raportam (reactionam) noi la ce fac/spun ceilalti.
Ei, vedeţi, chiar dvs. afirmaţi că putem schimba felul în care ne raportăm la ceilalţi, noi, adulţii.
Asta înseamnă că dacă nu-mi face plăcere conversaţia, conlucrarea, convieţuirea, prezenţa unei persoane, am libertatea de a nu conversa, de a nu conlucra, de a nu convieţui cu acea persoană, în afară de cazul în care sunt condamnată la închisoare :(
Ori bietul minor, dacă vrea, dacă nu, este OBLIGAT prin lege să petreacă timp cu părintele nerezident, în numele interesului său superior şi , în urma celor recepţionate la tatăl său, în cazul de faţă, în orice observaţie pertinentă a mamei va desoperi lipsa de iubire, în orice refuz de a-i cumpăra ceva considerat nefolositor de mama va concluziona că mama cheltuie banii de la tata cu partenerul său, etc. Ce poate face aici psihologul?
Nu chiar adepţii alienării parentale susţin că degeaba este dus copilul la consiliere , dacă se întoarce în acelaşi mediu?