Potrivit doctrinei şi practicii judiciare în materie, manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea, din iniţiativa sa, a contractului individual de muncă este irevocabilă, retractarea ei fiind posibilă numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
Demisia poate fi revocată numai prin acordul părţilor. Acordul poate fi expres, caz în care el trebuie exprimat înainte de expirarea termenului de preaviz. Acordul poate fi însa şi tacit, în sensul ca salariatul continua executarea îndatoririlor sale de serviciu dupa expirarea termenului de preaviz, iar angajatorul nu se opune la aceasta.
In acest sens, angajatul va depune o cerere prin care anunta pe angajator ca renunta la demisie ... angajatorul isi poate exprima expres sau tacit acordul cu privire la revocarea demisiei de catre salariat .
Am inteles, insa in cazul in care mi-am dat demisia dintr-o functie de sef , urmand a trece pe un post de executie, mai pot reveni la demisia din functia de sef serviciu?
Angajatorul a scris pe cererea de revenire asupra demisiei ca nu este de acord. Pentru a nu fi de acord nu trebuie sa aiba un motiv intemeiat sau daca nu a aprobat demisia este definitiva?