avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 591 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... pensie alimentara
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

pensie alimentara

este valabil ce scrie aici mai jos???

multumesc

Stimati Colegi,



Prin prezenta dorim sa va informam de prevederile Noului Cod de Procedura Civila privind infiintarea popririi, respectiv:



Art. 729. - (1) Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:

a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;

b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

(2) Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.



Dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

Terţul poprit care, cu rea-credinţă, a refuzat să îşi îndeplinească obligaţiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeaşi hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei şi 10.000 lei.


Cel mai recent răspuns: gi-jane2 , moderator 07:12, 27 Octombrie 2016
Trebuie să vă adresați unui executor judecătoresc, dacă tata minorului are bunuri valorice ca de ex.: autoturisme, terenuri, imobile/spații închiriate, monetare-depozite la bancă, orice alte bunuri valorificabile...., și trebuie să aveți în vedere că indemnizația copilului nu poate fi poprită pentru nici un fel de datorii, dar alte bunuri mobile sau/și monetare pot fi executate silit.
Ultima modificare: Miercuri, 26 Octombrie 2016
Dapix, utilizator
Trebuie să calculaţi suma datorată, conform sentinţei instanţei şi să mergeţi la executor, ca să-l execute silit.Va trebui să-i plătiţi executorului taxele şi onorariul său.În cazul în care este de unde, aceşti bani îi veţi recupera de la fostul soţ.Chiar dacă azi nu are alte venituri, concediul pentru creşterea copilului se va termina şi el este bun de plată şi cu restanţa, banca îi va bloca contul până la lichidare datoriei.
Dar e posibil ca domnul să aibă şi alte venituri, de exemplu dividente, premii, dobânzi, chirii, etc.Cred că puteţi stabili şi majorări pentru întârziere, vă lămureşte executorul
DA, legea e contradictorie, fiindcă, pe de o parte, stabileşte o obligaţie de intreţinere pentru cei fără nici un venit, raportat la venitul minim net pe economie, dar scuteşte la plată un părinte care are indemnizaţie de creştere copil de mii de euro, ca celebrul caz al tăticului cu 35000 euro indemnizaţie :) Ei, exemplul acesta e exagerat, totuşi, indemnizaţia de creştere a copilului este azi 85% din venitul părintelui în concediu, deci legea ar putea fi clarificată, fiindcă legiuitorul nu a dorit nicidecum să lase bietul părinte să moară de foame, pentru ca toţi cei 85% din salar să-i cheltuiască pe scutece :)


Ultima modificare: Miercuri, 26 Octombrie 2016
Martonze, utilizator
Indemnizația este exclusivă a copilului, așa prevede legea,

Care e legea aia ?

Ca nu se poate infiinta poprire pe indemnizatie e altceva, asta nu inseamna ca indemnizatia este exclusiva a copilului si ca parintele nu se intretine din acei bani.
Daca acel parinte aflat in concediu de crestere mai are alt copil in casa, ce face cu el ? Il trimite la cersit, il da la stat ca el nu are venit si indemnizatia e exclusiv a copilului cel mic ?

Mergeti la executor doamna, daca debitorul are casa, ramane fara ea.


Ultima modificare: Joi, 27 Octombrie 2016
gi-jane2, moderator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Intrebare despre executor sagitarius_snc sagitarius_snc Va rog sa ma ajutati cu un raspuns: am la firma poprire pe conturi ptr o datorie pe care urma sa o esalonez cu o executorul, dar a bagat poprirea inainte. Nu ... (vezi toată discuția)
Poprire salariala in concediul medical Aurici88 Aurici88 Se poate retine in continuare din salariu pentru dosarele de executare silita deja incepute daca salaratul are cancer si isi ia concediu medical? Dar in cazul ... (vezi toată discuția)
Cat se poate popriri din salariu? petrans petrans am primit prin executor judecatoresc poprirea unei sume de 69 USD +5500 lei penalizari pentru neplata din 2002 a telefonului mobil.Am inteles ca SC ne facem ... (vezi toată discuția)