avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 994 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Contencios administrativ sau ... Teren intravilan fără drum de acces
Discuție deschisă în Contencios administrativ sau probleme juridice cu autorităţile, contravenţii

Teren intravilan fără drum de acces

Bună seara! Dețin un teren aflat în intravilanul localității conform unei hot. de consiliu local (PUZ făcut de mine pentru intrare în legalitate) din 29.12.2011. Am de asemenea Certificat de nomenclatură urbană care stabilește o adresă pe o stradă din municipiu din sept. 2012.
Acea stradă se află în modernizare conform proiectului "de la intersecția cu strada principală până la limita intravilanului municipiului". Conform documentelor de mai sus terenul pe care se află casa mea, cu autorizație emisă de aceeași primărie, se află în intravilan, pe acea stradă, dar...
În urma corespondenței purtate cu primăria aflu că porțiunea de arteră pe care locuiesc și care nu se modernizează, nu se află în administrarea primăriei, fapt confirmat și de către primar în audiența din 17.11.2016.
Mi se pare că încearcă să mă ducă cu vorba pentru că nu au prevăzut în proiect porțiunea finală a drumului.
Vă rog să mă " luminați" și să-mi spuneți legea care mi-ar da dreptate! Mulțumesc! Cu respect, Ciprian

Alte discuții în legătură

Nerespecrtare prevedere proiect modernizare de către primărie CiprianZa CiprianZa Bună ziua! Locuiesc în Iași, și în această perioadă s-a început modernizarea drumului pe care locuiesc. Deși locuința mea se află în intravilanul ... (vezi toată discuția)
Pot fi "gica contra" ? gigi-m gigi-m Buna ziua! In urma efectuarii unui PUZ colectiv, sunt propietar pe o portiune de strada si mentionez ca nu am cedato inca primariei de care apartinem cu ... (vezi toată discuția)
Teren extravilan in intravilan dmy_cornell dmy_cornell Buna ziua, bunicul meu a avut un teren arabil de 194 mp, in \\" CONVENTIE de folosire a terenurilor cu destinatie pentru gradini\\" timp de 20 de ani dupa ... (vezi toată discuția)