Buna ziua, referitor la retinerea direct de la sursa a impozitului din plata arendei, cum se procedeaza va rog?
Exemplu: am in arenda 15 ha de teren pentru care platesc 250/ha/an, pot retine impozitul pe venit arendatorului? Va rog sa ma ajutati cu un calcul si un temei legal.
Multumesc, o zi buna.
Din legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal ART. 84 - Stabilirea venitului net anual din cedarea folosinței bunurilor
...........
(4) În cazul veniturilor obținute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, venitul brut se stabilește pe baza raportului juridic/contractului încheiat între părți și reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite.
(5) În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se face pe baza prețurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene și, respectiv, ale Consiliului General al Municipiului București, ca urmare a propunerilor direcțiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, hotărâri ce trebuie emise înainte de începerea anului fiscal. Aceste hotărâri se transmit, în cadrul aceluiași termen, direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, pentru a fi comunicate unităților fiscale din subordine.
(6) În cazul în care prețurile medii ale produselor agricole, stabilite potrivit prevederilor alin. (5), au fost modificate în cursul anului fiscal de realizare a venitului, potrivit procedurii de la alin. (5) noile prețuri pentru evaluarea în lei a veniturilor din arendă exprimate în natură, pentru determinarea bazei impozabile, se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare comunicării acestora către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice.
(7) Venitul net din arendă se stabilește la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut.
(8) Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reținere la sursă de către plătitorii de venit la momentul plății venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final.
(9) Impozitul astfel calculat și reținut pentru veniturile din arendă se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.
Webinar: Fiscalitate și digitalizare în 2025. Ce știm și ce urmează?
ACCA, cea mai mare asociație internațională în domeniul financiar-contabil, vă invită să participați la un eveniment gratuit destinat profesioniștilor care doresc să afle cele mai recente noutăți legate de sistemul fiscal din România.
În cadrul webinarului, care va avea loc pe 26 februarie la ora 10:00, Delia Cataramă, Tax Partner Viboal FindEx, va aborda principalele modificări fiscale aplicabile în 2025 companiilor, cu focus pe impactul asupra profitabilității și cash-flow-ului acestora.