Buna ziua,verisoara mea a nascut in noiembrie 2016 si a vrut sa dea copilul la orfelinat.Eu am vorbit cu dna de la protectia copilului si l-am luat in plasament cu acordul scris al mamei.Ce sanse am sa pot adopta bebelusul si daca pe perioada plasamentului as avea dreptul la concediu. Mentionez ca bebe are 2 luni.Multumesc
OUG 111/2010
art. 8
(1) De indemnizaţia lunară şi stimulentul de inserţie prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă beneficiază oricare dintre părinţii fireşti ai copilului, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2) Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore.
(3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 2, respectiv la art. 7 se face ţinându-se seama de perioada de 12 luni anterioare celei în care, după caz, s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela.
....
Prin urmare, aveti dreptul la CCC si la indemnizatia aferenta daca în ultimii 2 ani anteriori datei instituirii plasamantului, ati realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.
Va multumesc pentru raspuns,mi-at dat o speranta deoarece eu am intrebat-o pe doamna de la protectia copilului care se ocupa de caz si raspunsul dumneaei a fost ca se acorda CCC doar in cazul adoptiei.
Va mulumesc mult