Va supun atentiei urmatoarea speta:
La sf. anului 2016 s-a deschis procedura simplificata de insolventa impotriva unei societati pe actiuni care nu mai are sediu social si administratori cu mandat activ de mai bine de 10 ani. Lichidatorul noteaza in dosarul cauzei ca societatea se afla in dizolvare judiciara potrivit art. 237 din legea 31/1990 +compl, constatata printr-o sentinta data de tribunal in anul 2009.
Conform legii 85/2014, lichidatorul a notificat societatea la ultima adresa cunoscuta. Plicul s-a intors la destinatar, la adresa respectiva fiind acum alta societate com. Dupa care lichidatorul a trimis notificare, pentru depunerea la dosarul cauzei a 11 documente prevaz de art 28 L58/2006, la adresa de domiciliu privat (obtinuta de la evid poulatiei) a ultimului administrator cu puteri de presedinte inregistrat in statutul societatii la ORC, desi mandatul acestui administrator (impreuna cu al celorlalti 4 administratori) a expirat inca din anul 2005, asa cum dovedeste furnizarea de informatii de baza obtinuta de la ORC de catre lichidator si anexata la dosar, si dupa cum lichidatorul insusi mentioneaza trei saptamani mai tarziu in propriul sau raport asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa.
Precizez ca notificarea de depunere a documentelor era adresata societatii pe actiuni, si nu fostului administrator cu puteri de presedinte, iar nicaieri in textul notificarii nu se facea referire la persoana fostului admin ca fiind prezumat reprezentatul legal ACTUAL al societatii pe actiuni. Drept pentru care acest fost administrator, stiind ca nu mai are dreptul, cu atat mai putin obligatia, de a intocmi respectivele documente, a inaintat notificarea, in ziua imediat urmatoare primirii, catre persoana fizica actionar majoritar al societatii pe actiuni care s-a ocupat de intocmirea si depunerea bilantului SA dupa anul 2005 si pana in anul 2009 cand a fost depus ultimul bilant, dar si de reprezentarea SA in relatie cu finantele publice (se detin fotocopii dupa procese verbale de control fiscal semnate de acesta in 2008 ca reprezentant al societatii in calitate de actionar majoritar). Acest actionar majoritar a luat la cunostinta despre notificare si si-a asumat verbal responsabilitatea de a lua legatura cu lichidatorul in vederea furnizarii documentelor solicitate in termenul de 10 zile impus. Nefiind nominalizat in notificare si stiind de buna credinta ca NU mai detine calitatea de administrator cu puteri de presedinte de cel putin 10 ani anteriori deschiderii procedurii de insolventa, fostul administrator la care a venit notificarea nu a mai luat personal legatura cu lichidatorul si nici nu a urmarit starea dosarului de insolventa ca sa vada daca actionarul majoritar a depus documentele solicitate.
Dupa doua luni de la acest eveniment, fostul administrator a primit o citatie in calitate de parat, privind formularea de catre lichidator a cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale a sa in calitate de administrator al respectivei SA, prin care solicita obligarea paratului la plata in solidar a unei sume considerabile, reprezentand debitul principal al SA catre fin pub (in principal o restanta TVA). In motivatia cererii, lichidatorul noteaza ca administratorul (fara mentiunea "fost" sau "cu mandat expirat") la care a fost trimisa notificarea a primit aceasta notificare dar nu a predat lichidatorului actele solicitate, prin urmare considera ca in cauza sunt incidente fapte prevazute de art 169, alin. 1 litera d, respectiv "administratorul societatii a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contlbilitatea in conformitate cu legea." Pentru ca din patrimoniul societatii nu lipsesc nici bunuri (nu mai avea niciunul) nici bani (nu mai avea nici conturi), lichidatorul motiveaza cererea exclusiv pe presupusul "refuz" al paratului de a depune acele documente solicitate societatii si nu lui personal.
Mai precizez ca actionarul majoritar care s-a angajat verbal ca ia legatura cu lichidatorul si nu a facut-o, a avut si el calitatea de administrator pe exact aceeasi durata cu paratul, drept pentru care lichidatorul, care a obtinut de la evidenta populatiei adresele tuturor celor 5 fosti administratori, putea lua legatura directa cu acesta de la bun inceput. Calitatea lui de actionar majoritar ar fi rezultat clar din acte aditionale la statutul societatii, unde este nominalizat in mod explicit inca din anul 2000 ca actionar persoana fizica cu un procent de 53% din totalul actiunilor, act aditional pe care lichidatorul l-ar fi putut obtine de la ORC prin solicitarea unui istoric complet al firmei, dar nu a facut-o. In raport lichidatorul mai mentioneaza ca a convocat AGA si nu s-a prezentat niciun actionar, deci nu s-a putut desemna un admin special.
Am urmatoarele nelamuriri si rugamintea sa ma ajutati sa le clarific:
1. Cine devine reprezentantul legal al unei societati pe actiuni, in situatia in care toate posturile de administrator devin vacante simultan, prin expirarea la termen a mandatelor lor?! Stiu ca trebuia convocata AGA si desemnati alti administratori sau prelungite mandatele celor anteriori (art. 137/2 -1,2 si 3 - din L31/1990 actualizata), dar daca acest lucru nu s-a intamplat, cine a devenit reprezentatul legal? Nu este AGA organul de conducere al societatii si Cons de Admin organul executiv, subordonat AGA? Daca a existat un actionar majoritar care a exercitat controlul societatii cu un procent de 53% din actiuni, nu el a devenit reprezentatul legal al acesteia si lui trebuiau adresate atat notificarea cat si cererea de antrenare a rasp patrim daca nu depunea doc solicitate?!
2. De ce judecatorul sindic a acceptat cererea de antrenare a rasp patrim, daca din raportul asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, depus de lichidator ca anexa la cerere, rezulta clar ca paratul a pierdut calitatea de administrator cu mai bine de 10 inainte de deschiderea procedurii de insolventa, deci nu avea dreptul legal de a reprezenta societatea si a intocmi documente pentru aceasta?! Este posibil dpv tehnic sau juridic sa ramai administrator PE VIATA daca societ pe actiuni nu inreg la reg com un alt act aditional la statut pentru revocarea ta, desi mandatul tau a expirat de drept, la termen, si reg com recunoaste acest lucru?!
3. De ce a formulat lichidatorul aceasta cerere de antrenare complet nemotivata? Asta este procedura obligatorie in cazul in care nimeni din partea societatii nu depune documentele solicitate? Art 55 din L85/2014 prevede posibilitatea ca lichidatorul sa poata reconstitui , in masura posibilului, doc art 28 de la b la e (nu reusesc sa dau de textul acestui articol in niciuna din variantele legii gasite pe internet), deci nu-si putea lua ultimul bilant depus de la adm fin si reconstitui, din mom ce societ nu mai avea activit, bunuri, samd? Este posibil sa fi depus cererea pentru ca lichidatorul are un interes in a prelungi inutil durata de judecare a cauzei, deoarece remuneratia lui este calculata pe baza nr de luni si nu per societate lichidata indiferent de timpul scurs? Lichidatorii au vreun comision daca astfel de cereri sunt acceptate de catre judecatorii sindici, cum au firmele de recuperare?!?!
4. Pe ce se poate baza apararea paratului in aceasta situatie? Este nevoie sa mai demonstreze suplimentar faptul ca nu este reprez legal al societ, desi acest lucru rezulta din insasi raportul lichidatorului anexat la cererea de antrenare? Este necesar sa demonstreze prin inscrisuri ca reprezentarea societatii ulterior mandatului sau a fost facuta de actionarul majoritar? Este necesar sa demonstreze si ca exista un actionar majoritar, prin obtinerea istoricului complet al societatii de la Reg Com?
Astept parerile voastre, multumesc anticipat.