avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 541 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Custodia minorilor
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Custodia minorilor

Bună ziua, sunt o româncă căsătorită acum 8 ani în România cu un român, avem doi copii mici care s-au născut în Italia pentru că am trăit acolo 10 ani. În tot acest timp am fost victima violenței domestice, fiind izolată, îndepărtată chiar și față de mama mea , care trăiește în Germania și nu a avut voie timp de 6 ani să-mi vadă copiii. Soțul meu a continuat să mă țină cu copiii într-o situație foarte tensionată, presărată cu amenințări, denunțări și multe lucruri urâte la adresa mea și ale copiilor, după care consiliată de o avocată și cu o scrisoare scrisă tot de aceasta am plecat cu copiii la mama în Germania fără acordul soțului. După un proces avut în Germania, copiii au fost trimiși în Italia până la stabilirea custodiei. S-au întors fără mine la tată și acum la divorț risc să pierd custodia lor. Vă rog frumos să mă îndrumați cu un sfat bun în legătură cu ce aș putea face pentru a nu pierde copiii și ai aduce înapoi în Germania unde eu o am pe mama mea și un salar chiar foarte bun. Orice informație cât de minusculă ar fi de apreciat. Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns.
Cel mai recent răspuns: mirelacrainiciuc , utilizator 16:23, 14 Martie 2017
trebuie sa a adresati unui avocat italian si /sau unui avocat german,avocati specializati in legislatia tarilor respective.
Dumneavoastră înainte de toate sunteți mama custodia se da mamei chiar daca vă va da custodie comuna tot la mama rămân copiii. Tata va avea drept de vizita și 2 wekend-uri pe luna vor fi la el,amu sa vedem daca va fi în stare să se duca la voi să vadă copiii, atunci se va vedea intr-adevar cat iubește copiii. Și dacă stați la mama asta e considerat un lucru bun pt că aveți ajutor de la mama fie financiar fie că poate avea grija de copii cat timp sunteți la munca. Și venitul d-voastra ajuta mult la divorț demonstrați că aveți bani pt copii.o luați pe mama că martor la divorț că va bătut și sa comportat urat cu voi. Mult succes.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ajutor sau susținere din partea statului roman Trandafirul Trandafirul Bună ziua, sunt o româncă în separare. Momentan lucrez în Germania,am doi băieți mici care stau cu tata în Italia. Am avut prima înfățișare și ... (vezi toată discuția)
Depunere plangere de divort din strainatate in romania Gabriela1313 Gabriela1313 Am o cunostinta in prag de divort. Locuieste in Germania, are 2 copii minori. Doreste sa stie daca e posibil ca sotul ei sa depuna plangerea de divort prin ... (vezi toată discuția)
Divort - confirmare sau infirmare Buna ziua tuturor. Am o scurta intrebare la scenariul urmator: sotia se hotaraste sa divorteze pe motiv ca nu isi mai iubeste sotul (care este avocat, apropo), ... (vezi toată discuția)