avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 816 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Pensionari şi probleme juridice ... Legea 172/2016 se aplica numai pensionarilor iesiti la ...
Discuție deschisă în Pensionari şi probleme juridice legate de pensii

Legea 172/2016 se aplica numai pensionarilor iesiti la pensie inainte de 1 ianuarie 2011?

Am gasit un articol scris de sefa casei de pensii Dolj in care era scris ca aceasta lege 172/2016 are aplicabilitate pentru cei care au iesit la pensie inainte de 1 ianuarie 2011 si este in legatura cu recenta campanie de recalculare a pensiilor pentru cei care au lucrat in grupa 1 si 2 de munca. Aici se vorbeste si de o simplificare a documentelor necesare dovedirii faptului ca ai lucrat in conditii deosebite care te indreptatesc sa beneficiezi de recalculare.
Dupa 1 ianuarie 2011, in cazul meu desi am lucrat 24 ani in acelasi loc de munca, dovada lucrului in grupa 2 de munca am obtinut-o in instanta doar pentru 12 ani. Daca aceasta lege este asa cum o prezinta articolul citit permitand dovezi trimise Casei de Pensii direct, inseamna ca si eu pot revendica ceilalti 12 ani nerecunoscuti de instanta la acelasi loc de munca?.
Cel mai recent răspuns: ion + , utilizator 17:36, 18 Martie 2017
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Cred ca nu ati inteles cum trebuie!
Iata legea 172:
LEGE nr. 172 din 7 octombrie 2016
pentru completarea art. 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 13 octombrie 2016
Data intrarii in vigoare : 12 noiembrie 2016

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. I
Articolul 158 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. După alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:
"(3^1) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.
(3^2) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive."

2. După alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5) - (7), cu următorul cuprins:
"(5) Prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative.
(6) În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu.
(7) În situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă."

ART. II
Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
Multumesc frumos

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Legea nr. 172/ 07.10.2016 pentru modificarea legii pensiilor publice nr. 263/ 2010 POPA GHEORGHE POPA GHEORGHE Legea nr. 172/ 07.10.2016 pentru modificarea dispoziţiilor art. 158 din Legea pensiilor publice nr. 263/ 2010 cu modificarile si completarile ulterioare a ... (vezi toată discuția)
Dosar pensie brezan brezan Buna dimineata In data de 05.12.2016 am depus la Casa de Pensii dosarul pt. pensie anticipata.Trecand termenul de 45 de zile cf. legii, ieri am fost sa ma ... (vezi toată discuția)
Am primit spor de conditii grele un an de zile. anul acela nu trebuia sa fie in gr. 1 de munca la pensie? ion + ion + In perioada 01.01.1974-01.01.1975 am primit 40 lei lunar spor conditii grele de munca acordat conform art. 89 din legea 10/1972* si art 68 (2) din legea ... (vezi toată discuția)