Maxime - Aforisme - Cugetari

Ce sunt bunicii ?
În viziunea unor copii de până la 8 ani. Copiii spun "lucruri trasnite" sau este vorba de cugetari ?

-Bunicii sunt o doamna si un domn care nu au proprii copii, de aceea le plac de copiii
altora.
-Bunicii nu au nimic altceva de facut decat sa ne astepte cand mergem sa-i vizitam.
-Sunt atat de batrani incat nu ar trebui sa se joace mult sau sa alerge. Dar sunt de treaba pentru ca ne duc la magazin si ne dau bani.
-Sunt oamenii aceia care cand merg cu noi la plimbare, incetinesc pasul ca sa ne arate
frunze sau insecte pe jos.
-Ei nu tipa niciodata la noi sa ne grabim.
-In general bunicile sunt grase, dar nu chiar atat de grase incat sa nu ne poata lega sireturile.
-Sunt oamenii care poarta ochelari si lenjerie intima caraghioasa.
-Sunt oamenii care isi pot scoate dintii si gingiile si sa le puna la loc.
-Bunicii nu trebuie sa fie destepti. Ei trebuie sa raspunda la intrebari ca "De ce Dumnezeu nu este casatorit ?" sau "De ce cainii fugaresc pisicile ?".
-Sunt oamenii care, atunci cand ne citesc povesti, nu sar peste pasaje ca sa scape mai repede. Si nu se supara daca ii rugam sa ne mai citeasca o data povestea.
-Toata lumea ar trebui sa incerce sa aiba bunici, mai ales daca nu au televizor pentru ca sunt singurii carora le place sa petreaca timp cu noi.
-Sunt oamenii care stiu ca nu ar trebui sa mancam dulce inainte de culcare dar totusi ascund dulciuri pentru noi si ni le aduc in pat si ne saruta de noapte buna chiar daca am fost rai mai devreme.
-Raspunsul unui copil de 6 ani la intrebarea unde locuieste bunica lui: „Bunica locuieste la aeroport si cand avem chef de ea mergem acolo si o luam. Cand vizita s-a terminat, o ducem inapoi la aeroport ..."

"Greşelile politicianului sunt crime,
căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi,
se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică,
pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”— Mihai Eminescu

"O carte trebuie sa fie toporul cu care sa spargem marea inghetata dinlauntrul nostru." (Kafka)

“Am simţit fără dubiu dilatarea timpului în adolescenţă şi scurtarea sa pe măsură ce înaintam în vârstă. Fenomenul este binecunoscut, pentru un copil şi pentru un adolescent toate evenimentele trăite fiind noi, reţin atenţia şi sunt înregistrate în memorie. Trăirea lor atentă creează senzaţia că zilele şi anii sunt lungi, fără sfarşit. Pentru un adult puţine evenimente sunt noi şi ca urmare nu le acordă o atenţie deosebită. Trece uşor peste ele şi timpul i se pare că se scurge foarte repede. Din acest motiv, după cum am mai spus, unui tânar care îşi priveşte timpul de viaţă aflat în faţa sa i se pare lung. Vârstnicului care priveşte timpul dinapoia sa, viaţa i se pare că a fost scurtă. De aici şi nepăsarea faţă de timpul pe care îl pierdem in tinereţe. Ni se pare că avem încă mult timp pentru proiecte neîmplinite.”
“În căutarea sensului pierdut – Întâlnirea cu destinul” – Dumitru Constantin DULCAN vol. I

„Cea mai înaltă treaptă a inteligenţei omeneşti este capacitatea de a observa fără să judeci.” — Jiddu Khrishnamurti