În cazul în care comodatorul obține viza de flotant pentru noul domiciliu (cel pentru care s-a încheiat contractul de comodat) care este prevederea legală care obligă comodatorul să elibereze domiciliul la solicitarea comodantului.
De asemenea vă rog să precizați care este termenul legal (nr de zile) în care comodatorul trebuie să elibereze domiciliul.
Buna ziua!
Pentru incetarea contractului de comodat, in cazul in care vorbim de folosinta unei locuinte, se vor aplica regulile de la contractul de locatiune.
Astfel, daca aveti reglementata denuntarea unilaterala, se va respecta termenul de denuntare mentionat in contract. Daca nu aveti reglementata expres denuntarea iar contractul este semnat pe durata nedeterminata, se vor aplica prevederile art. 1824 din Codul Civil:
"Art. 1824: Închirierea făcută fără determinarea duratei
(1)Atunci când contractul de închiriere s-a încheiat fără determinarea duratei şi nu s-a convenit altfel, chiriaşul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic decât sfertul intervalului de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), locatorul poate denunţa contractul prin notificare, cu respectarea unui termen de preaviz care nu poate fi mai mic de:
a)60 de zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este de o lună sau mai mare;
b)15 zile, dacă intervalul de timp pentru care s-a stabilit plata chiriei este mai mic de o lună."