Bună ziua.
Mama mea a avut datorii către stat. A fost executata silit și somata sa părăsească locuința. Fratele meu susține ca el ar fi cumpărat locuința de la executor și ca este proprietar. Mama a decedat de curând iar eu vreau sa știu dacă, în situația data o mai moștenesc pe mama, dacă îmi revine o cota parte din ce a avut ea și dacă este legal ce a făcut fratele meu. Mentionez ca mama a fost singura proprietara iar noi suntem doar doi frați, alți moștenitori ai mamei nu mai sunt.
O mosteniti pe mama, problema e ca nu mai aveti ce mosteni, daca mama nu mai avea in proprietate imobilul la data decesului sau.
Asa mari datorii avea ?
Ce reprezentau acele datorii?
Sa va prezinte fratele actul de adjudecare.
Mergeti la notar si dati declaratie de acceptare a mostenirii, poate va va trebui candva si apoi la cartea funciara sa va interesati cine e proprietar pe casa.
Calitatea de adjudecatar o poate avea oricine, insa pt a va elucida asupra situatiei scoateti un extras de informare de la cartea funciara.
Pentru a va interesa la alte autoritati (primarie, executor) ar trebui sa va justificati calitatea de mostenitor si asta inseamna sa aveti o declaratie de acceptare a succesiunii.