Decaderea parintilor din drepturi

Art. 508 din Noul Cod Civil - Condiţiile decăderii din drepturile părintești:
(1) Instanţa de tutelă, la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
(2) Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părinţilor şi pe baza raportului de anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie.
`
DGASPC trebuie să demareze procedura de instituționalizare a minorului.
`
JURISPRUDENŢĂ

1. Decăderea din drepturile părinteşti este cea mai gravă sancţiune civilă ce se poate lua împotriva părintelui care, prin faptele sale de o gravitate deosebită şi prin purtarea sa abuzivă, periclitează dezvoltarea copilului. Abandonarea copilului, neacordarea întreţinerii, lipsa de supraveghere şi conduita imorală a unui părinte constituie motive temeinice pentru decăderea din drepturile părinteşti (Trib. Suprem, dec. civ. nr. 421/1973, în M. Coca-Cozmo, C.M. Crăciunescu, L.V. Lefterache p. 327).

2. Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtarea abuzivă sau prin neglijenţa gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti. Rezultă că aplicarea decăderii părintelui din drepturile părinteşti este condiţionată de exercitarea acestor drepturi prin purtare abuzivă ori prin neglijenţă gravă, ambele de natură să primejduiască sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului (C.A. Bacău, dec. nr. 54/2001, menţinută prin dec. civ. nr. 2295/2002 a C.S.J., în Lege 4).

3. Existenţa unui comportament caracterizat drept neglijenţă gravă nu presupune numai agresiuni, violenţe sau condamnare pentru abandon de familie ori declararea existenţei abandonului, ci şi lipsirea minorului de mijloacele de întreţinere, ceea ce poate pune în primejdie sănătatea şi dezvoltarea fizică a acestuia (C.S.J., s. civ., dec. nr. 2396/1997, în B.J. 1997, p. 65).

4. Neglijarea este omisiunea voluntară sau involuntară a unei persoane, ce are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului, de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală sau spirituală, morală sau socială, integritatea corporală ori sănătatea minorului (C.A. laşi, dec. civ. nr. 19/2008, în C.PJ. 2008, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 321).

5. Deşi atitudinea indiferentă a părintelui faţă de copil este condamnabilă din punct de vedere moral, nu poate fi considerată purtare abuzivă sau neglijenţă gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti în sensul dispoziţiilor legale. Legiuitorul a sancţionat alte două tipuri distincte de comportament - purtarea abuzivă şi neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, prin purtare abuzivă înţelegându-se un comportament caracterizat prin violenţă şi agresivitate, iar neglijenţa gravă însemnând indiferenţă şi lipsă de solicitudine faţă de necesităţile fizice şi emoţionale ale copilului. Pentru a interveni decăderea din drepturile părinteşti, comportamentul necorespunzător, violent sau neglijent trebuie să aibă drept rezultat periclitarea sănătăţii sau a dezvoltării fizice a copilului. Deşi legiuitorul nu a precizat în mod expres acest lucru, nu orice atitudine sau comportament necorespunzător al părinţilor conduce la decăderea părinţilor din drepturile părinteşti. Neexercitarea corespunzătoare a drepturilor părinteşti trebuie să aibă o anumită gravitate pentru a atrage sancţiunea decăderii (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., min. şi fam., dec. civ. nr. 2152/2006).

6. Simplul fapt că minorul se află numai în îngrijirea mamei nu este un element care să atragă decăderea din drepturile părinteşti a tatălui natural şi nu este o condiţie în sensul legii (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 1282/2004).

7. Cazurile de decădere din drepturile părinteşti reglementate în mod limitativ de prevederile legale privesc numai greşita exercitare a drepturilor şi îndatoririlor de părinte, nu şi neexercitarea acestora (C.S.J., s. civ., dec. nr. 4724/2003).

8. Faptul că unul dintre părinţi a săvârşit fapte de natura celor care atrag decăderea din drepturile părinteşti nu justifică extinderea acestei sancţiuni şi asupra celuilalt părinte, dacă se dovedeşte că faptele au fost săvârşite în absenţa acestui părinte, care, ulterior, s-a îngrijit de copil (C.S.J., s. civ., dec. nr. 1817/2002, în Dreptul nr. 12/2003, p. 230).

9. Părintele nedecăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti are obligaţia exercitării acestora în cazul instituirii măsurii plasamentului, deoarece exerciţiul drepturilor părinteşti este transmis persoanelor desemnate de lege doar când a fost instituită tutela (C.A. Alba lulia, s. min. şi fam., dec. civ. nr. 186/2005, portal.just.ro).

10. Faptul că nu se recunoaşte şi părintelui calitate procesuală activă într-o acţiune cu consecinţe deosebit de severe, cum este aceea prin care se solicită decăderea unui părinte din drepturile părinteşti, nu constituie o încălcare a liberului acces la justiţie, care, în această materie, nu este negat, ci se realizează însă doar mediat, pe calea sesizării autorităţii competente, care acţionează ca un filtru în prevenirea unor eventuale abuzuri, degrevând, totodată, instanţele judecătoreşti de procese cu un atare obiect, fără suport real. De altfel, reglementarea nu face decât să dea expresie specificului acestui domeniu, constând în aceea că drepturile părinteşti se exercită numai în interesul copiilor. Or, nefiind vorba despre un interes propriu al titularului dreptului - al părintelui era normal ca valorificarea dreptului său, în situaţia extremă în care tinde la anihilarea drepturilor celuilalt părinte, să fie supusă unui regim restrictiv (C.C., dec. nr. 141/2003, M. Of. nr. 307/2003).

11. În cauzele ce au ca obiect cereri de decădere a părinţilor din drepturile părinteşti este obligatorie citarea părinţilor, iar potrivit art. 107 CPC, judecarea pricinii va fi amânată atunci când părţile nu au fost citate, sub pedeapsa nulităţii (C.S.J., s. civ., dec. nr. 2031/2003).

12. Curtea Europeană a reţinut că în dreptul român interzicerea drepturilor părinteşti se aplică automat şi de o manieră absolută, cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei persoane care execută o pedeapsă cu închisoarea, fără niciun control din partea instanţelor şi fără a se lua în considerare tipul infracţiunilor şi natura intereselor minorilor. în consecinţă, ea constituie mai degrabă un blam moral, având ca finalitate sancţionarea celui condamnat, şi nu o măsură de protecţie a copilului. Or, în cauzele de acest tip, interesul copilului trebuie să primeze faţă de orice alte considerente, motiv pentru care numai un comportament părintesc nedemn poate priva persoana, în interesul superior al copilului, de drepturile sale părinteşti (C.E.D.O., Sabou şi Pîrcălob c. României, 28 septembrie 2004, M. Of. nr. 484/2005). Notă. Prin Legea nr. 275/2006 a fost modificat art. 71 CP, în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) (drepturile părinteşti, respectiv dreptul de a fi tutore sau curator - n.n.) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.