avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 360 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Cum e legal - procedura respectare program de relatii ...
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Cum e legal - procedura respectare program de relatii personale

Bună ziua,
Vă rog să-mi spuneţi, cum este legal să procedez, ca să nu fiu acuzată de nerespectarea programului de relaţii stabilită prin sentinţă judecătorească?
Concret: sentinţa prevede că tatăl trebuie să preia copilul din primul weekend al lunii iulie, pentru o perioadă de 2 săptămâni şi din al treilea weekend al lunii august, la fel.
Tatăl copilului nu a venit să ia copilul, nu a anunţat că nu vine, dar nici că vine.
Copilul vrea la ştrand, vrea în excursie, eu îl ţin acasă, fiindcă poate vine tata şi voi fi acuzată că ascund copilul.
Cum e legal?
Mulţumesc.
Ultima modificare: Luni, 3 Iulie 2017
Martonze, utilizator
Chemati un executor sa va faca constatarea starii de fapt. Tatal are dreptul sa preia copilul, conform hotararii, in ziua X din luna Y. Vine la acea data, bine, nu vine, urmatoarea dvs obligatie este scadenta cu ocazia urmatoarei zile de preluare prevazuta de hotarare..
Trimiteti apoi p.v intocmit de executor tatalui.
Copilul nu e la dispozitia bunului plac al vreunuia dintre parinti, nici nu e arestat la domiciliu.
Sau o fi, in interesul sau superior desigur, luminate instante concluzionand, probabil, ca o dezvoltare armonioasa a minorului este asigurata prin sechestrarea copilului la domiciliu, la lumina becului, in asteptarea tatalui ratacitor
Mi se pare buna idea cu executorul. De asemenea, puteti da mail tatalui in care sa ii spuneti ca trebuia sa preia copilul, ca nu a venit si ca doriti sa va informeze despre cand va binevoi sa faca acest demers ca sa pregatiti copilul.
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
exista telefoane, puteti intreba cand vine ? ziua , ora Nu a venit, pa si pu. Poate suna si minorul sa-l intrebe daca nu vreti dvs.
Ultima modificare: Luni, 3 Iulie 2017
ContSters429609, utilizator
Cred ca exista o problema cu primul we din iulie, mai ales daca tatal are program de vineri. Intr-o situatie similara, pe lamurire de dispozitiv, instanta a stabilt ca daca data de 1 cade sambata sau duminica, in conditiile in care programul de legaturi incepe de vineri, primul we este considerat cel urmator.
Aceasta problema apare ptr ca tatl are la dispozitie 24 de we-uri (2/sap) iar dvoastra aveti 28 (52 sapt-24 sapt).
Ultima modificare: Luni, 3 Iulie 2017
asaofi, utilizator
Are program de sâmbătă până duminică, deci eu am înţeles că dacă sâmbătă a fost 1 iulie, este primul weekend. La noi nu prea funcţionează comunicarea, adică există, prin citaţii şi termene de judecată :(
Dar totuşi, dacă presupunem că în sentinţă scrie o dată fixă, să zicem că data preluării este 10 iulie ora 10 şi domnul nu se prezintă, nu este nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti? El nu are obligaţia de a respecta data şi ora?
Ultima modificare: Luni, 3 Iulie 2017
Martonze, utilizator

Alte discuții în legătură

Program de vizită minor nerespectat de tata. există metode de a-l obliga să se conformeze hotărârii judecătorești? Bubbles2017 Bubbles2017 Buna seara ! Daca tatal copilului nu respecta programul de vizita hotarat de instanta judecatoreasca ce se intampla in acest caz ? Va multumesc anticipat. (vezi toată discuția)
Program vizita minori- calcul zile AniOevet AniOevet Buna ziua, vreau sa va intreb cum se procedeaza in situatia urmatoare: - taticul va lua fetita dupa Paste si in weekendul legal, problema este ca una din ... (vezi toată discuția)
Custodie comuna fara program de vizita andrep andrep Buna ziua!va rog frumos sa-mi spuneti daca nu am o hotarare prin care sa-mi pot vizita copilul dar am o hotarare in care am custodie comuna pot sa-mi vizitez ... (vezi toată discuția)