Obligatiile parintelui rezident in cazul programului cu preluarea din domiciliu

Eu cred ca ar trebui in primul rand sa spuna copilului de faptul ca vineri va veni tatal sa il ia, ca ii este dor de el si abia asteapta sa petreaca cateva zile impreuna. Apoi as zice ca ar fi ideal sa faca bagajul impreuna cu copilul, sa stabileasca cu acesta ce vrea si ar fi bine sa ia la el. Cand suna tatal, copilul incaltat si dus cu bagajele jos, in fata blocului si predate copilul.
Desigur, sunt rezidenti care spun ca refuza copilul sa plece insa bagajul este nefacut iar copilului I s-a comunicat ceva de genul " ce ne facem, iar vine taica-tu sa te ia?"
Rezidentii se mai ascund in spatele refuzului copilului, nu I-am facut bagajele pentru ca stiam ca nu vrea sa plece. Aiurea, nu a facut bagajele pentru ca nu vroia sa arate copilului nici cel mai mic semn ca le-ar sustine relatia.
Nu dau acordul ca nu vrea copilul. Copilul nu vrea sa plece pentru ca vede ca mama nu isi da acordul si deduce ca aceasta nu vrea sa il lase,ca s-ar supara daca ar pleca.
Domnule AgainstPas, un rezident normal, gestioneaza cu succes aceste probleme. Atunci cand ti tatal in afara scarii sau vi cu copilul de mana si il silesti sa spuna ce vrei tu, nu arati decat ca esti un disfunctional sau o disfunctionala.
Si ca sa nu sara doamnele sensibile de pe acest forum, ma refer la cazurile in care nerezidentii au fost mereu interesati si mereu apropiati de copii.

In conditiile psihopatologiei (greu de demonstrat si, mai ales, imposibil de tratat), a promova un cod de bune practici in aceasta directie este echivalent cu a convinge autistul ca lumea reala este diferita de cea din mintea lui.
Exista fix 2 variante de comportament: cea fireasca si cea patolgica. Firescul este unic; patologia este infinita.

Normal ar fi ca minorul sa ii spuna tatalui in fata ca refuza sa plece cu el si nu prin intermediari.

Daca insa minorul chiar nu vrea sa dea ochii cu tatal si are motive temeinice atunci e normal sa se procedeze asa pentru a nu fi afectat emotional copilul.

O executare silita ar putea lamuri lucrurile.

Si cine stabilteste daca minorul are "motive intemeiate"? Minorul de 4, 5 ani? Mama minorului?Executorul? Sf. Petru? Nu va suparati, normal ar fi ca minorul sa nu-si respinga tatal, de altfel daca ar fi lasat vreodata singur cu tata, cu siguranta nu l-ar respinge, din contra. Daca ar exista sau nu motive, ar trebui sa se faca o evaluare obiectiva a minorului.

Sunt rare cazurile in care tatal care e destul de interesat incat se achita decent de obligatiile material si e mereu present la programul de vizita, e un tata care abuzeaza si care merita respingerea.
In urma divortului copilul ramane cu o suparare pe care nu o intelege si pe care nu are cum sa o canalizeze intr-un mod functional. De acolo se poate ajunge foarte usor la a-si respinge parintele pe care il vede mai rar. Depinde insa de maturitatea ambilor parinti sa gestioneze correct acest moment si aceasta situatie.
Eu, ca parinte nu mi-as lasa copilul sa ajunga in fata mamei si sa o respinga, sa spuna cuvinte la suparare pe care mai apoi le va regreta. As incerca sa gestionez situatia pana atunci.
Insa, apropos de cum trebuie sa se comporte rezidentul la programul de vizita, daca copilul nu are bagajele facute, plange si tipa sau e speriat, atunci clar e ceva in neregula.
Un parinte care sta in fata blocului cu copilul de mana si il impinge pe acesta sa refuze celalalt parinte este un om care a inregistrat un mare esec.
De asemenea, daca as fi divortat si copilul meu nu ar dori la mama, cand I-ar spune acesteia ca nu vrea la ea, eu as incepe sa ii reexplic ca nu e o optiune, ca ma supara atitudinea lui si ca nu e ceva ce pot accepta. Cand insa rezidentul tace si se uita in sus, intareste comportamentele copilului.
Un rezident care crede ca relatia minorului cu celalalt parinte e benefica si care o incurajeaza, nu va avea problem sa o sustina in fata copilului. Rezidentul care nu o sustine se spala pe maini cu vezi, nu vrea copilul....