Obligatiile parintelui rezident in cazul programului cu preluarea din domiciliu

Pai hai sa vedem cazul...clasic: un cuplu casatorit de cca 7-10 ani, cu 1-2 copii de 5-8 ani. Parintii cu joburi bunicele, dar solicitante, si cu niste rate destul de impovaratoare.
O cearta mai "tare" decat de obicei si...ce sa vezi?...unuia ii "incolteste" divortul. De obicei ei..
.
Asa ca, fugutza la un avocat recomandat de colega de birou:

Draga mea, ai ajuns perfect la mine, am mare expertiza! II tragem prima data o ordonanta, dar intai putem incerca cu mari sanse si un ordin de protectie...ca sa plece din casa. Fii atenta si asculta-ma...ca pe Dzeu, ca alta sansa nu ai! Dupa 7 ani de casnicie, stii sa-l enervezi, da? Maine...dar nu mai tarziu...cand vine de la munca, declansezi scandalul! Intre timp vezi sa lasi telefonul pe inregistrare audio....sa se confirma ca a urlat. Apoi, terifiata, suni la 112 si-mi dai si mie un bip...ca sa vin la fata locului. Buun...asta cu ordinul de protectie se judeca rapid si daca avem un pic de noroc, ii da executoriu si pleaca din casa.
Ordonanta, la fel...se dau copiii la tine, el pensie 1/3, drept de vizita...vrajeala. O sa fie prea groggy, sa-l mai intereseze de copchii.
Tre sa facem si actiunea principala de divort....dar la aia se da cam ca la ordonanta! Maine dimineata sunt la Tribunal, imi aduci...cat sa zic, ca esti necajita?...2000lei/actiune. Ti-am facut reducere...ca sunt 3 simultane, de la 3000. Semnam tot, contracte, delegatii, chitante....ca eu sunt avocat serios...altii, iau banii si nu mai auzi de ei, da? Bine, scumpa...hai, capu sus, ca nu esti nici prima si nici ultima dar...ce sa faci? dragoste cu sila nu se poate! O sa iasa soarele si pe strada ta, daca ne miscam rapid! Ai toata viata in fatza..esti frumusica, esti desteapta, pensia tre sa o plateasca ca il executam silit si-l dam si-n penal...barbati...gasesti pe toate drumurile! ;) Ne vedem maine, da? Daca poti sa-mi aduci numerar, 6000lei sau in euro, e mai bine decat prin banca! Vezi ca-s plina de procese de sapt viitoare incolo si nu stiu daca te mai pot lua...

Pe urma...urmeaza anii (vreo 3, minim) de nebunie totala: probe-scuipatoare, nedreptati, sms-uri, mail-uri, dgaspc-uri, executori, alte tone de bani..... Si, cel mai teribil, trauma copiilor!

Acuma...dupa toate astea....despre ce indatoriri ale parintelui rezident sa mai vorbim?

In majoritatea sentintelor privind programul de relatii personale este specificat ceva de genul: [b]prin preluarea minorului de la domiciliul mamei dupa urmatorul program : .........
Asta presupune ca mama obligatoriu trebuie sa scoata minorul in afara locuintei sale de unde parintele nerezident sa-l poata prelua . Acolo copilul poate spune nerezidentului opinia sa iar nerezidentul decide ce va face in acest caz. Nerezidentul nu are drept de acces in locuinta mamei incat sa isi preia singur copilul, asa ca mama trebuie sa-l scoata in afara perimetrului locuintei. E ca la predarea stafetei ( desi vorbim de un copil) unul preda si celalalt preia. Daca rezidentul nu preda copilul atunci nerezidentul nu are ce sa preia. Vorbim in acest caz de o imposibilitate fizica in care este pus nerezidentul de catre parintele rezident in ceea ce priveste preluarea minorului.
Faptul ca rezidentul vine si transmite ceva ce pare a fi de la copil catre tatal sau , fara putea ca rezidentul sa auda in mod direct de la copilul sau, este o impiedicare a programului asa cum prev art 379 alin 2 CP.


sentinta asa cum a fost data, trebuie respectata. Cine nu e de acord cu sentinta poate cere schimbarea ei la instanta, dar pana la o alta solutie a instantei, ea trebuie respectata ad literam.
Refuzul copilului de a merge cu nerezidentul nu echivaleaza cu anularea au suspendarea sentintei, ptr simplu fapt ca minorul nu are discermanantul necesar sa decida singur. La aceasta varsta pt el decid parintii sau instanta. Odata adus copilul de care nerezident in afara locuintei sale, rezidentul are autoritatea totala sa decida daca in conditile in care copilul se opune il ia de la rezident sau nu. Hotararea de a lua copilul de la rezident, chiar si in cazul unei opozitii a copilului apartine nerezidentului, nu mamei si nici copilului.Nu exista motive pt un copil sa isi respinga tatal , doar pt ca asa crede el. E clar ca a fost manipulat emotional si isi joaca rolul, asa cum a fost instruit de rezident sau anturajul acestuia. Mare tragedie ca plange copilul 3-4 min de la despartirea de rezident!!!!!! E de dorit a se evita asemenea momente, dar daca nu se poate prioritar pt copil este socializarea si petrecerea programului cu parintele nerezident, incat copilul sa aiba sentimentul ca are si mama dar si tata. Doar asa poate sa ia contact direct si cu cealalta realitatea, realitate despre care i se spune ca e urata.

copilul trebuie pregatit emotional de catre rezident nu doar in ziua sau la momentul preluarii. De regula, un parinte rezident responsabil o face si asta se vede imediat in comportamentul copilului fata de nerezident.

REPET: dpdv juridic rezidentul scoate copilul din casa la venirea parintelui nerezident incat acest sa il poate prelua. Daca copilul refuza sau plange - ramane la aprecierea nerezidentului ce face in continuare, dreptul la program ramane valabil indiferent de ce spune copilul.
SI-a pus cineva intrebarea ce face rezidentul daca copilul plange si se opune sa plece la scoala sau gradinita ? Il tine acasa analfabet sau il determina sa mearga la scoala ?
La fel si la doctor .

Ce face rezidentul daca copilul merge la mall cu acesta si plange sau se tavaleste pe jos ( am vazut cazuri) pt ca parintele rezident nu ii cumpara jucaria pe care el o vrea ? Il lasa acolo in magazin sau il duce acasa, chiar daca minorul plange ???
Sa nu mai facem o tragedie din faptul ca un parinte nerezident isi ia copilul la program in conditiile in care acesta se opune si plange. Dupa alte minute o sa-i treca si lucrurile vor intra in firesc. Raul cel mare este ca minorul sa se obisnuiasca cu asemenea refuzuri , de aceasta trebuie actionat prudent dar ferm.
REPET : copilul trebuie scos din locuinta si predat nerezidentului chiar si daca minorul se opune.Apoi nerezidentul hotaraste ce va face mai departe, nu copilul si nici parintele nerezident. Daca nu este adus si predat nerezidentului, orice motivatii ale rezidentului sau justificari, mai mult sau mai putin plauzibile, incalca art 379 alin 2. S-au dat solutii penale pe aceste aspecte ( amenda, condamnare) impotriva rezidentului.

Ceea ce se pare ca nu-si dau seama parintii alienatori (precum spunea asaofi, probabil este o boala) este ca se vede din avion faptul ca nu-si doresc ca minorul sa plece cu tata si ca il impiedica. Nu ai cum sa mimezi ca vrei in scris cand din tot ce faci rezulta ca nu vrei.

Normal ca este o boala insa tocmai pentru ca sunt atatea si atatea bolnave, ar fi bine ca legea sa fie mai specifica pentru a se putea demonstra abuzul mult mai repede.

Las aici un text pentru anumiti parinti (se stiu ei care), poate unii inteleg cate ceva:

"Dar mi-am înghițit toate cuvintele nepotrivite, am tras aer în piept și m-am gândit la un singur lucru: dacă mie mi se întâmplă mâine o tragedie, copilul meu va rămâne cu el. Și am încercat să-mi imaginez cum își face copilul meu bagajul și se mută cu un om despre care a auzit numai mizerii, pe care îl consideră cel mai mare dușman, bărbatul pe care mama ei îl ura și pe care, la rândul ei, a învățat să-l urască. Nu m-a lăsat sufletul să-i fac asta. Și chiar dacă pe mine mă zgâria fiecare cuvânt nerostit, chiar dacă fiecare jignire înghițită îmi stătea în gât, ea a auzit în fiecare zi că tatăl ei e minunat, că sigur nu reușește s-o vadă mai des doar pentru că e foarte ocupat, altfel ar căuta-o în fiecare zi și că singurul motiv pentru care nu răspunde la telefon este pentru că i s-a descărcat bateria.

N-a fost ușor să-mi reprim toate insultele pe care i le-aș fi adresat, să-mi ascund nemulțumirile și să-mi fardez lacrimile. Mi-am urlat greutatea în mașină, cu muzica dată la maximum în difuzoare. Le-am interzis tuturor celor din apropierea mea să spună vreun cuvânt urât despre el sau să facă vreo afirmație nepotrivită. I-am construit o imagine la fel de frumoasă ca aceea pe care o vedeam în ziua în care mi-am dorit un copil cu acel bărbat. Și asta a rămas imaginea mea despre tatăl copilului meu.

Ura dintre noi s-a stins. I-am dat timpului timp să ne iertăm și azi copilul meu are o relație minunată cu el. Eu știu că, în afară de mine, nimeni nu o iubește pe lumea asta mai mult decât el. Că orice-ar fi fost între noi, el e tatăl copilului meu și ar face orice pentru ea. Iar Maya are dreptul să fi crescut cu sufletul întreg: liberă să-l iubească la fel de mult cum mă iubește pe mine.

Nu știu nici ce-a fost în sufletul lui când a plecat, nu am eu dreptul să judec. EU am primit o sarcină. Și-am înțeles că o mamă nu e însărcinată doar nouă luni, ci rămâne însărcinată toată viața! Și ca sarcina mea e să am grijă nu doar la ce mănâncă, unde doarme sau cu ce se îmbracă, ci tot în sarcina mea intră și sufletul ei. În sarcina mea cade ca ea să-și iubească tatăl." - Mirela Retegan