„Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului ...” ar trebui respectat de funcţionarii din Primăria ..., mai ales că au şi atribuţii de control şi de amenzi ale Asociaţiilor de Proprietari, clar stipulate în H.C.L.M. nr.192 din 2015.
Art. 50. În cadrul Primăriei Municipiului ... sunt organizate următoarele comisii cu activitate permanentă:
* Comisia de atestare a Administratorilor de Imobile, numită conform prevederilor H.C.L.M. nr. 271/2003 privind punerea în aplicare a Legii nr. 230/2007 şi a H.G. nr. 1588/2007.
Art.135. Activităţile care se desfăşoară în cadrul Compartimentului Asociaţii de Proprietari sunt următoarele:
* Atestarea persoanelor fizice pentru funcţia de administrator de imobile pentru cei interesaţi, conform H.C.L.M. nr.302 din 2011 referitor la <<< Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de atestare a persoanelor fizice în vederea îndeplinirii funcției de Administrator de Imobil >>> ;
* Coordonarea și controlul Asociațiilor de Proprietari, oferirea de consultanţă şi îndrumare persoanelor fizice care administrează sau care fac parte din Asociaţiile de Proprietari;
* Organizarea în colaborare cu organizaţii neguvemamentale a seminariilor de instruire pentru Administratorii de Imobile, potrivit H.G. nr. 1588/2007;
* Medierea conflictelor dintre Asociaţiile de Proprietari şi furnizorii de servicii, dintre Asociaţiile de Proprietari şi membrii acestora;
* Răspunsuri în termenul legal la sesizările şi reclamaţiile Asociaţiilor de Proprietari şi ale persoanelor fizice;
* Organizarea şi asigurarea exercitării controlului financiar-contabil şi de gestiune asupra activităţii Asociaţiilor de Proprietari, în temeiul H.G. nr. 1588/2007;
* Iniţierea de programe de promovare în rândul cetăţenilor a legislaţiei care priveşte Asociaţiile de Proprietari, în vederea cunoaşterii şi înţelegerii de către aceştia a drepturilor şi obligaţiilor proprietarilor de apartamente la bloc;
* Retrage atestatul de administrator de imobil, dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acestei activităţi.
Art.162. Relaţiile de control sunt relaţii care se stabilesc:
b) În domeniul activității Asociațiilor de Proprietari:
- între Serviciul Investiții şi Îndrumare Asociaţii de Proprietari (S.I.I.A.P.) - Compartiment Asociaţii Proprietari şi Asociațiile de Proprietari, pentru prevenirea indisciplinei financiare.
~ final discuție ~