Este vorba despre o decizie a Curtii Constitutionale.
Decizia nr. 760/2014 referitoare la respingerea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 3 cu referire la art. 92 alin. (3) și (4), art. I pct. 4 cu referire la art. 145 alin. (2) și art. I pct. 5 cu referire la art. 145 alin. (4) din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
........
30. Analizând criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 4 și 5 referitoare la modificarea art. 145 alin. (2) din Codul muncii și la completarea acestui articol cu alin. (4), critici raportate la art. 16 alin. (1) și art. 44 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că, potrivit art. 145 alin. (2) din Codul muncii, în forma actuală, "Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic." Dispozițiile art. 145 fac parte din titlul III (Timpul de muncă și timpul de odihnă), capitolul III (Concediile), secțiunea 1 (Concediul de odihnă anual și alte concedii ale salariaților) din Codul muncii și reglementează durata minimă [20 de zile lucrătoare, potrivit alin. (1)] și durata efectivă a concediului de odihnă. Durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul constituie o clauză esențială la încheierea contractului individual de muncă, potrivit art. 17 alin. (3) lit. i) din Codul muncii.
31. Curtea reține că dispozițiile criticate, care modifică art. 145 alin. (2) din Codul muncii, nu mai prevăd expressis verbis noțiunea de "proporționalitate" a concediului de odihnă cu activitatea prestată, din motive de tehnică legislativă, deoarece aceste dispoziții trebuie să se coreleze cu cele nou- introduse la alin. (4) ["La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată"] și la alin. (6) ["Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual și în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține, în condițiile legii, pe întreaga perioadă a anului calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical."] Așadar, prin completarea art. 145 cu alin. (6), legiuitorul a introdus obligația angajatorului de a acorda concediu de odihnă anual în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține pe întreaga perioadă a anului calendaristic. Or, dacă s-ar fi menținut noțiunea de "proporționalitate" în alin. (1), aceste dispoziții nu s-ar fi corelat cu cele ale alin. (6).
32. Prin urmare, și după intrarea în vigoare a prevederilor criticate, durata concediului de odihnă se stabilește în funcție de activitatea prestată într-un an calendaristic, cu excepțiile prevăzute strict și limitativ de lege. Dispozițiile criticate nu conduc la eliminarea cerinței proporționalității concediului de odihnă cu activitatea prestată, astfel cum susțin autorii obiecției de neconstituționalitate, ci principiul proporționalității concediului de odihnă cu activitatea prestată - pro rata temporis - urmează să se aplice în continuare, iar perioadele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav se consideră perioade de activitate prestată. Numai în cazurile în care incapacitatea temporară de muncă se menține pe întreaga perioadă a anului calendaristic, concediul de odihnă se acordă într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care angajatul s-a aflat în concediu medical.
..........