Buna seara,
Am depus o contestatie in termen legal cu privire la cresterea salariala aplicata in cazul meu conform Legii salarizarii unitare nr.153/2017. Deoarece termenul de 30 zile la care trebuie sa primesc raspuns de la conducerea societatii unde lucrez se apropie, va rog sa-mi spuneti care sunt caile de atac in cazul ca:
1. Societatea nu-mi va da nici-un raspuns in termenul legal de 30 zile;
2. Societatea imi va da un raspuns negativ.
Va multumesc!
Impotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației.
As dori, daca se poate, sa va mai pun o intrebare.
Pentru cresterea salariala propusa de societate mi s-a dat spre semnare un act aditional.Deoarece nu am fost de accord cu majorarea propusa am returnat actul aditional nesemnat, insotit de o nota prin care informam conducerea societatii ca sunt de acord cu majorarea salariului dar nu si cu suma acordata, considerand-o mica in raport cu salariile colegilor care detin aceeasi functie. In urma acestui fapt am ramas cu salariul initial, nemajorat.
Intrebarea mea este - puteam sa semnez actul aditional cu aceasta obiectiune si sa primesc salariul majorat propus de societate, urmand ca pentru diferenta intre salariul propus de societate si salariul dorit de mine sa ramanem in divergenta? Sau actul aditional, care cuprindea strict aceasta majorare propusa de societate trebuia solutionat numai prin semnarea sau returnarea lui nesemnat. Cu alte cuvinte, puteam primi salariul majorat propus de societate daca semnam actul aditional cu obiectiuni?