avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 333 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Cerere acordare ajutor public judiciar. Scutire de la ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Cerere acordare ajutor public judiciar. Scutire de la plata cauțiunii

Cerere acordare ajutor public judiciar. Scutire de la plata cauțiunii.

Sunt cazuri în instanțele din România unde s-a admis și cererea de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata cauțiunii?!

Unde? În ce oraș?

Mulțumesc anticipat pentru ajutor și răspunsuri.
Cel mai recent răspuns: Popescu2012 , utilizator 13:20, 26 Septembrie 2017
Încheierea din 07.04.2009 a Judecătoriei Deva, pronunţată în dosarul nr. 1125/221/2009, nepublicată: „… În privinţa cauţiunii, instanţa constată că deşi în cuprinsul OUG nr. 51/2008 nu se menţionează expres posibilitatea de acorda facilităţi la plata cauţiunii, în formularul anexă, referitor la acordarea asistenţei juridice în alt stat membru al Uniunii Europene, este menţionată şi cauţiunea datorată în faza de executare silită, de unde se poate deduce că legiuitorul a avut în vedere şi cauţiunea. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sesizată în cauza Iosif şi alţii împotriva României, a constatat încălcarea art. 6 alin 1 din Convenţie ca urmare a respingerii unei contestaţii la executare pentru neplata cauţiunii”.

Încheierea din 27.02.2014, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. 10367/301/2014/a1, nepublicată: „… Deşi în cuprinsul OUG 51/2008 nu este menţionată expres posibilitatea acordării de facilităţi la plata cauţiunii, totuşi raţiunea avută în vedere de legiuitor la momentul edictării acestui act normativ este aceea ca în situaţia în care costul unei proceduri judiciare este excesiv, împiedicând accesul efectiv la justiţie, partea să poată beneficia de scutiri/reduceri la plata acestor sume astfel încât cererea sa să poată fi supusă analizei instanţei judecătoreşti. Neluarea in considerare si a acestei forme de asistenta judiciara ar reprezenta o incalcare a dreptului de acces la instanta reglementat de art 6 paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat ar impiedica examinarea cererii partii. În acest sens, instanţa are în vedere şi Hotărârea din 20.12.2007 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Iosif şi alţii împotriva României în care s-a constatat încălcarea art. 6 alin 1 din Convenţie ca urmare a respingerii unei contestatii la executare pentru neplata cauţiunii. Analizând din perspectiva art. 6 alin 1 din CEDO obligaţia stabilită în sarcina petenţilor de plată a cauţiunii în valoare de 6674,66 lei , având în vedere şi veniturile obtinute de acestia (884 lei GA ; 84 lei GC potrivit declaratiilor-formular completate pe propria raspundere) precum si imprejurarea ca petentii au doi copii minori in intretinere, ceea ce inseamna un venit mediu net lunar pe membru de familie de 242 lei, instanţa apreciază că menţinerea unei asemenea condiţii prealabile pentru analizarea cererii formulate de contestatori constituie o limitare a accesului efectiv la o instanţă, cu depăşirea raportului rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. In speta, valoarea cautiunii depaseste de 27 de ori venitul mediu net lunar pe membru de familie, venit menit a acoperi si cheltuielile obisnuite pentru trai. Astfel, valoarea acesui cost judiciar prin raportare la situaţia financiară a petenţilor apare ca fiind excesivă, de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului de acces la instanţă, motiv pentru care, pentru respectarea drepturilor garantate de art. 6 alin 1 din CEDO, se va admite cererea de reexaminare ajutor public judiciar şi se va dispune scutirea petenţilor de obligaţia de plată a cauţiunii în valoare de 6674,66 lei.”.

[ link extern ]

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ajutor judiciar. cautiune. -ril rodica_post rodica_post Ajutor judiciar. Cautiune. R O M Â N I A JUDECÃTORIA DEVA, JUDEŢUL HUNEDOARA DOSAR nr. 1125/221/2009 INCHEIERE Sedinţa din camera de consiliu din ... (vezi toată discuția)
Executare silita grigorevasile58 grigorevasile58 Buna seara.Respingerea cererii de reexaminare pentru acordarea ajutorului public judiciar (cautiune) se mai poate ataca ? (vezi toată discuția)
Contestare executare silita camelia_cazan77 camelia_cazan77 Buna ziua, Va rog sa ma sfatuiti cum e cel mai bine sa procedez in urmatoarea situatie: am un credit ipotecar si un credit de nevoi personale cu garantie ... (vezi toată discuția)