avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 503 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Jurisprudenţă Ajutor judiciar. Cautiune. -RIL
Discuție deschisă în Jurisprudenţă

Ajutor judiciar. Cautiune. -RIL

Ajutor judiciar. Cautiune.
R O M Â N I A
JUDECÃTORIA DEVA, JUDEŢUL HUNEDOARA
DOSAR nr. 1125/221/2009

INCHEIERE
Sedinţa din camera de consiliu din data de 07.04.2009

Completul constituit din:
PREªEDINTE:Sonia Cososchi
GREFIER: Maria Ferencz

Pe rol fiind soluţionarea cererii de ajutor public judiciar, formulată de petentul C.M. .
Fără citarea părţilor.
INSTANŢA,

Deliberând în camera de consiliu cu privire la cererea de scutire de la plata taxei de timbru şi cu privire la cererea de scutire de plata cauţiunii formulată de petentul C.M. , constatã urmãtoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecãtoriei Deva sub nr. 1125/221 din 24.02.2009, contestatorul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii (…)
anularea actelor de executare întocmite în dosarele execuţionale nr. 11169/2009 şi 1561118201006/4716/2009 iar până la soluţionarea contestaţiei să se dispună suspendarea executării.
Pentru primul termen de judecatã, contestatorul a fost citat cu menţiunea sã achite pentru fiecare dosar execuţional în care a formulat contestaţie la executare câte o taxã de 194 lei pentru soluţionarea contestaţiei şi câte 10 lei pentru soluţionarea cererilor de suspendare a executãrii.
Deasemenea s-a pus în vedere contestatorului sã facã dovada achitãrii unei cauţiuni de 740 lei pentru soluţionarea cererii de suspendare a executãrii în dosarul execuţional nr. 11169/2009 şi a unei cauţiuni de 1.618 lei pentru soluţionarea cererii de suspendare a executãrii în dosarul execuţional nr. 1561118201006/4716/2009.
La primul termen de judecatã, contestatorul a depus o cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de plata celor douã taxe de 194 lei şi de plata cauţiunii de 740 lei şi de 1618 lei (f. 233).
In probaţiune a depus:
· declaraţie pe proprie rãspundere, prin care contestatorul a declarat cã nici el şi nici soţia sa nu realizeazã alte venituri în afara celor care rezultã din actele depuse la dosar şi cã nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar (f. 234);
· adeverinţã eliberatã de (...) din care rezultã cã în luna ianuarie 2009, soţia contestatorului a avut un salariu net de (...) lei (f.235);
· adeverinţã eliberatã de (...) din care rezultã cã în luna ianuarie 2009, contestatorul a avut un salariu net de (...) lei (f.235);
· certificatele de naştere ale copiilor majori ai contesatorului-(...) şi (...), carnetul de student şi cupon cãlatorie studenţi (f. 237-240)
· certificat de cãsãtorie (f. 241)

Analizând cererile şi actele anexate prin prisma legislaţiei în vigoare, instanţa constã urmãtoarele:
Potrivit prevederilor art. 7 şi art. 8 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, pentru a beneficia de ajutor public judiciar, solicitantul trebuie sã facã dovada cã:
- în cursul unei perioade de un an, nu a beneficiat de ajutor public judiciar care sã depãşeascã echivalentul a 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare;
- venitul net lunar pe mebru de familie, în ultimele douã luni anterioare cererii, se situeazã sub nivelul de 500 lei (pentru a beneficia de scutire de taxã judiciara) sau sub nivelul de 800 lei pentru a beneficia de o reducere cu 50% a taxei de timbru;

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din OUG nr. 51/2008, prin familie se înţelege soţul/soţia, copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea solicitantului, precum şi copiii sau alţi descendenţi în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor şi în întreţinerea solicitantului.
Potrivit prevederilor art. 9 din OUG nr. 51/2008, la stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere
Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din OUG nr. 51/2008, cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.
Potrivit prevederilor art. 16 din OUG nr. 51/2008, ajutorul public judiciar poate fi refuzat când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporţionat faţă de valoarea obiectului cauzei, precum şi atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acţiune care contravine ordinii publice sau celei constituţionale. Dacă cererea pentru a cărei soluţionare se solicită ajutor public judiciar face parte din categoria celor care pot fi supuse medierii sau altor proceduri alternative de soluţionare, cererea de ajutor public judiciar poate fi respinsă, dacă se dovedeşte că solicitantul ajutorului public judiciar a refuzat anterior începerii procesului să urmeze o asemenea procedură. Ajutorul public judiciar poate fi refuzat atunci când solicitantul pretinde despăgubiri pentru atingeri aduse imaginii, onoarei sau reputaţiei sale, în condiţiile în care acesta nu a suferit vreun prejudiciu material, precum şi în cazul în care cererea decurge din activitatea comercială sau dintr-o activitate independentă desfăşurată de solicitant.
In speţã, petentul a fãcut dovada cã locuieşte împreunã cu soţia sa şi cã au în întreţinere doi copii majori dar care îşi continuã studiile şi nu au depãşit 26 de ani.
In privinţa veniturilor, se constatã cã venitul pe membru de familie este sub 500 lei.
Deasemenea, a fãcut dovada îndeplinirii şi celorlalte condiţi prevãzute în textele de le mai sus citate prin actele depuse la dosar (enumerate mai sus).
In privinţa cauţiunii, instanţa constatã cã deşi în cuprinsul OUG nr. 51/2008 nu se menţioneazã expres posibilitatea de acorda facilitãţi la plata cauţiunii, în formularul anexã, referitor la acordarea asitenţei juridice în alt stat membru al Uniunii Europene, este menţionatã şi cauţiunea datoratã în faza de executare silitã, de unde se poate deduce cã legiuitorul a avut în vedere şi cauţiunea.
In plus, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, sesizatã în cauza Iosif şi alţii împotriva României, a constatat încãlcarea art. 6 alin 1 din Convenţie ca urmare a respingerii unei contestaţii la executare pentru neplata cauţiunii (a se vedea Hotãrârea din 20 decembrie 2007, publicatã în M.Of. nr. 561/2008)
Faţă de cele expuse mai sus, având în vedere şi faptul că accesul la justiţie este un drept fundamental consacrat prin art. 21 din Constituţia României, prin art.6 pct.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin art.10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin art.14 pct.1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, instanţa consideră întemeiată cererea de acordarea ajutorului public judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D I S P U N E:

Admite cererea petentului (...), CNP (...).
Dispune scutirea de plata taxa de timbru în valoare de 194 lei, aferentã contestaţiei formulate în dosarul execuţional nr. 11169/2009 şi în valoare de 194 lei, aferentã contestaţiei formulate în dosarul execuţional nr. 1561118201006/4716/2009.
Dispune scutirea de plata cauţiunii în valoare de 740 lei pentru soluţionarea cererii de suspendare a executãrii în dosarul execuţional nr. 11169/2009 şi a cauţiunii în valoare de 1.618 lei pentru soluţionarea cererii de suspendare a executãrii în dosarul execuţional nr. 1561118201006/4716/2009.
Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.04.2009, ora 10.

Alte discuții în legătură

Cerere acordare ajutor public judiciar. scutire de la plata cauțiunii Popescu2012 Popescu2012 Cerere acordare ajutor public judiciar. Scutire de la plata cauțiunii. Sunt cazuri în instanțele din România unde s-a admis și cererea de acordare ... (vezi toată discuția)
Cerere scutire plata cautiune pentru suspendare executare??? niculaucarmen niculaucarmen se poate formula o cerere pentru scutire plata cautiune???? am formulat o contestatie la o somatie privind executaea silita si mi s-a pus in vedere sa achit o ... (vezi toată discuția)
Ajutor! termen prea scurt de plata a cautiunii! Dana Marin Dana Marin Buna ziua, Sunt intr-o situatie groaznica. ieri am depus cerere de suspendare provizorie a excutarii impreuna cu contestatia la executare. Azi mi-au dat ... (vezi toată discuția)