Ne confruntăm cu o situație creată de unii proprietari și anume: pe un singur tronson din cele 4 câte sunt pe o scară de bloc, din cadrul asociației noastre, proprietarii apartamentelor de la parter și până la etajul al treilea intenționează să schimbe coloanele de apă rece și apă caldă menajeră, precum și cea de scurgere, de pe bucătăriile apartamentelor, întrucât coloanele existente au o vechime considerabilă creând deja probleme, cum este cazul coloanei de scurgere care se înfundă tot mai des. Ideal ar fi fost ca aceste coloane să fie schimbate integral, dar s-au lovit de opoziția proprietarului de la etajul al patrulea de pe acel tronson, care nu vrea deloc să își dea concursul la această acțiune, pe motiv că țevile din apartamentul acestuia sunt OK și că la el nu se înfundă nimic. Imobilul în cauză este de tip P+4, lucrarea se execută doar parțial, adică pe un singur tronson din cele patru, câte are scara de bloc în compunere și totul pe cheltuiala proprietarilor, fără a implica fondul de reparații colectat la nivelul acelei scări de bloc. Toate acestea și datorită faptului că astfel de lucrări s-au mai realizat și la celelalte tronsoane de pe respectiva scară de bloc, în aceleași condiții, dar proprietarii respectivi au dat dovadă de înțelegere și au rezolvat problema între dânșii. În situația de față, datorită refuzului vecinului de la ultimul nivel, proprietarii afectați s-au adresat în scris conducerii asociației noastre de proprietari pentru rezolvarea acestei probleme. S-a luat act de solicitarea respectivă și s-a întocmit o adresă către proprietarul care nu vrea să colaboreze, prezentându-i-se cadrul legal, legat de problemă și anume prevederile art. 14 din legea 230/2007, unde este specificat destul de clar că "Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalți proprietari din condominiu". Se pare că proprietarul în cauză nu vrea nici de această dată să colaboreze, dumnealui având și o vârstă destul de înaintată, iar conducerea asociației se vede pusă într-un mare impas, în dorința de a-i sprijini pe ceilalți proprietari.
În această situație, ce măsuri ar putea lua asociația de proprietari pentru rezolvarea acestei probleme? Ce pot face, la rândul lor, ceilalți proprietari afectați, mai ales că din cele afirmate de proprietarul de la etajul al doilea, acesta este cel mai afectat, lui răbufnindu-i apa în chiuvetă, atunci când se înfundă coloana de scurgere.
Datorită refuzului proprietarului de la ultimul nivel, se pare că există riscul renunțării de a mai participa la schimbarea coloanelor și din partea proprietarilor de la etajul al treilea și de la primul etaj, făcând astfel imposibilă rezolvarea problemei.
Cel mai recent răspuns:
sorinstanciu , utilizator
10:20, 26 Octombrie 2017