avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1094 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Poate fi refuzat avocatul din oficiu, dacă organul ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei penale - reguli, acte, termene, căi de atac

Poate fi refuzat avocatul din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că suspectul/inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea?

Codul de Procedură Penală, Art. 90
Asistenţa juridică este obligatorie:
a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea;
c) în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Ultima modificare: Joi, 26 Octombrie 2017
ContSters396991, utilizator
Cel mai recent răspuns: CLAUDIU LASCOSCHI , Avocat 17:40, 28 Octombrie 2017
Dupa cum scrie, a avea un avocat (nu se specifica "din oficiu") poate fi obligatoriu daca asa apreciaza instanta. Alternativa la un avocat din oficiu poate fi alt avocat din oficiu sau un avocat platit. Insa cine conduce apararea (suspectul sau avocatul) este o problema spinoasa.
Daca asistenta juridica nu este obligatorie conform legii suspectul ar putea avea aceasta posibilitate de refuz dar depinde de mai multe lucruri.
In general politia si parchetul nu cred ca este interesata de apararea persoanei.
Legea zice altceva in sensul ca ei trebuie sa faca si sa dreaga, dar pe hartie este una si in realitate este alta...cel mai adesea...

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Este obligatorie asistența juridică a suspectului/inculpatului dacă pedeapsa prevăzută de cp pentru fapta care face obiectul cauzei este de la 4 la 7 ani? Zebedeu Zebedeu Articolul referitor la asistența juridică obligatorie prevede că ”Asistenţa juridică este obligatorie:/ în cursul judecăţii în cauzele în care ... (vezi toată discuția)
Suspect in dosar penal ContSters444822 ContSters444822 Am fost înștiințată ca am calitatea de suspect in dosar penal pentru nerespectarea drepturilor privind încredințarea minorului. Menționez ca nu sunt in ... (vezi toată discuția)
Asistenta juridica in apel eduuard eduuard Aistenta juridica in apel este obligatorie? Dar in caile extraordinare de atac? (vezi toată discuția)