As vrea sa stiu daca e bine sa introduc o cerere de interventie in nume propriu in procesul dintre oficiul pentru protectia consumatorului si banca la care avem noi creditul. Mentionez ca opc-ul a ajuns in instanta cu banca in urma sesizarii noastre de existenta a unor clauze abuzive in contractul de credit nevoi personale cu ipoteca.
Prin aceasta cerere as vrea sa solicit instantei sa se pronunte cu privire la posibilitatea stabilirii modului de calcul al dobanzii raportat strict la euribor+marja fixa a bancii si poate la posibilitatea de a se pronunta cu privire la comisionul de rambursare anticipata.
Va rog sa imi spuneti parerile voastre cu privire la aceasta intentie, la sortii de izbanda, oportunitate si nu in ultimul rand la costuri.
interventia dvs. este posibila, neexistand un text de lege care sa va interzica acest drept ;
Urmeaza sa judecati necesitatea acestei interventii in functie de prevederile Legii 193/200, mai precis Art. 13, care zice ca :
(1)Instanta, în cazul în care constata existenta clauzelor abuzive în contract, aplica sanctiunea contraventionala conform art. 16 si dispune, sub sanctiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în masura în care contractul ramâne în fiinta, sau desfiintarea acelui contract, cu daune-interese, dupa caz.
(2)În caz contrar, instanta va anula procesul-verbal întocmit.
In alte cuvinte ati putea sa stati deoparte si sa asteptati ca avocatii/consilierii juridici ai OPC-ului sa obtina la instanta modificarea clauzelor.
Daca acesti avocati/juristi isi fac treaba bine, iar dvs. le furnizati toate informatiile de care au nevoie aratandu-le si in ce mod doriti sa se modifice contractul...stati deoparte si beneficiati de servicii gratis.
Daca insa acestia nu-s prea interesati de dosar, angajati-va un avocat si faceti interventie care va fi insa accesorie nu principala.
Multumesc pentru promptitudine. Din cate stiu eu, cererea de interventie o pot depune pe tot parcursul desfasurarii procesului. As vrea sa va pronuntati cu privire la textul clauzei contractuale „în cazul în care evoluţia pieţei monetar financiare justifică o astfel de măsură, banca va putea modifica unilateral procentul de dobândă variabilă curentă contractuală”. Noi am considerat-o abuziva. Dvs. ce credeti? Avem sanse? E posibil ca banca sa solicite rezilierea contractului de credit si sa ne oblige sa platim suma ramasa din credit - cum credeti ca va interpreta instanta aceasta solicitare? Daca instanta va considera ca e abuziva respectiva clauza, poate instanta sa oblige banca sa calculeze dobanda dupa formula "euribor 3 luni + 4.85 (marja fixa)"? sau va trebui sa solicitam noi printr-o cerere de interventie accesorie acest lucru?