Buna ziua, avem un copil de 1 an si 10 luni, sotia mea a reluat serviciul, urmeaza sa ia stimulent de insertie, acum a ramans insarcinata cu sarcina de 6 saptamani si presupunem ca in iunie va intra in prenatal, postnatal apoi iar CIC. Avand in vedere formularea din lege conform carora persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară, in acest caz se pot lua in calculul celor 12 luni si cateva luni din primul CIC? Daca da, va rog sa ne spuneti in ce act normativ se precizeaza acest lucru. De asemenea, ce se va intampla cu stimulentul de insertie? Se va intrerupe la intrarea in prenatal sau la intrarea in CIC? Multumesc mult!