Buna ziua. Am o nelamurire, Lucrez intr-o biblioteca, am fost responsabil de filiala anul trecut din luna iulie iar anul acesta prin decizie a directorului mi-a fost luata aceasta functie. Astazi am fost chemata impreuna cu sefa mea la director, nu am stiut de ce dar cand am ajuns s-a elucidat misterul. Am fost informata despre faptul ca s-au primit doua plangeri la adresa filialei la care lucrez si mi s-a cerut sa explic de ce sunt atat de multe imprumuturi si restituiri la diferenta mica de timp unele de altele. Am explicat de ce apare asa ceva si mi s-a spus sa dau nota justificativa despre ce am spus astazi, Este in regula sa mi se ceara asa ceva?
Practica din institutiile publice ne arata ca este posibila o astfel de procedura, insa notele explicative nu fac dovada efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Multumesc mult de tot, dar nu ar fi trebuit sa mi se inmaneze un act oficial prin care sa fiu convocata sau in urma caruia sa fi trebuit sa dau aceasta nota justificativa? Nu mi s-a spus ca ar fi vorba de o comisie de disciplina.
In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii. (art.251 alin.2 C.mun.)
Multumesc mult de tot, nu stiam articolul de lege, dar stiam ca trebuie act oficial de convocare. Eu am fost chemata telefonic, deci nupot considera sedinta ca fiind o comisie de disciplina.
Cercetare angajat
ssiimm
Buna ziua,
Sper ca ma puteti ajuta urgent cu o opinie ref la situatia mea.
Sunt angajata in functie de conducere intr-o companie. De la un timp s-au facut ... (vezi toată discuția)