Activez într-o companie multinațională care deseori se întâlnește cu cetățeni străini în cadrul procesului de recrutare, prin străini mă refer la cetățeni non-UE, dar nu refugiați sau apatrizi sau orice altă condiție specială.
Din contextul legal reiese că este obligația angajatului de a anunța biroul de imigrări cu privire la orice modificare a statutului său în muncă (arti. 13, alin. 1, lit. b). Dacă respectivul are deja drept de ședere, eu ca angajator mai trebuie să obțin aviz de angajare de la IGI?
Apoi încadrarea salarială a unui cetățean străin, cu permis de ședere, trebuie efectuată pe cel puțin salariu mediu pe economie? Confuzia apare datorită art. 56, alin. 1, lit. c. care spune că pentru a își prelungi dreptul de ședere un străin trebuie să dovedească venituri a cel puțin un salariu mediu pe economie, însă această condiție ține de angajat nu de angajator.
Pentru a îmi întări opinia dau exemplu și art. 80, alin. 3, lit. a care vorbește de egalitatea de care beneficiază străinii, printre care se enumeră și salarizarea. Prin urmare aceștia nu beneficiază de tratament preferențial.
Mulțumesc anticipat pentru orice informație furnizată!