la pedeapsa de 1 an ?i 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), alin. 2 C. pen., art. 67 alin. 2 cod penal, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, termen calculat conform art. 68 alin. 1 lit. c cod penal. În baza art. 65 alin. 1, alin. 3 cod penal, rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), alin. 2 C. pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 480 din 13.04.2012, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 28270/212/2012, definitivă prin nerecurare la data de 28.04.2012. În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 480 din 13.04.2012, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 28270/212/2012, definitivă prin nerecurare la data de 28.04.2012, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 45 cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie, precum ?i pedepsele complementare ?i pedepsele accesorii stabilite prin prezenta hotărâre. Pedeapsa se execută în regim de detenţie, conform art. 60 cod penal. Ia act că prejudiciul cauzat părţii civile a fost acoperit prin restituire. În baza art. 274 alin. 1 cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 1500 lei, din care: 500 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi 1000 lei cheltuieli judiciare în faţa instanţei de judecată. Onorariul apărătorului din oficiu av Damian Alice Ondinne, în cuantum de 520 lei conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria AV nr. 3829/04.07.2017 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.04.2018.
Permis auto
Ionescumarius
Salutare!
In urma consumului de canabis la volan și deținere.. am o obținut o condamnare, nu amânarea aplicării pedepsei..
Îmi este destul de clar ... (vezi toată discuția)