Va atasez toata procedura referitoare la transferarea persoanelor condamnate din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cititi ca sa va lamuriti.
TITLUL VI
Transferarea persoanelor condamnate
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 141
Dreptul aplicabil
(1) Prezentul titlu se aplică în domeniul transferării persoanelor condamnate, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, iar în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate.
(2) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică deopotrivă, în completare, situaţiilor nereglementate prin tratatele internaţionale la care se referă alin. (1).
(3) Prezentul titlu nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor care decurg din normele internaţionale privitoare la transferul în străinătate al deţinuţilor, în scopul audierii acestora în calitate de martori sau al confruntării.
(4) În cuprinsul cererii de transferare a condamnatului, statul român va indica instrumentul internaţional în temeiul căruia cererea este formulată.
ART. 142
Obiectivul transferării persoanelor condamnate
(1) O persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, în vederea executării pedepsei, potrivit dispoziţiilor prezentei legi.
(2) În temeiul reciprocităţii convenţionale, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în cazul în care un cetăţean român a fost condamnat în alt stat.
(3) Persoana condamnată se poate adresa statului de condamnare ori statului de executare, pentru a fi transferată în vederea executării pedepsei.
(4) Transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de către statul de executare.
ART. 143
Condiţiile transferării
Transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii:
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotărârea este definitivă;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;
d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este;
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
ART. 144
Cereri şi răspunsuri
(1) Cererea de transferare, precum şi răspunsul la aceasta trebuie formulate în scris.
(2) Cererea se adresează de către autoritatea competentă a statului solicitant autorităţii competente a statului solicitat. Răspunsul se comunică pe aceeaşi cale.
(3) Autoritatea competentă potrivit alin. (2) este, în cazul statului român, Ministerul Justiţiei, iar în cazul statului străin, în înţelesul prezentei legi, autoritatea centrală competentă.
(4) Statul român solicitat va informa statul străin solicitant, în cel mai scurt termen, asupra hotărârii sale privind acceptarea sau refuzul transferării solicitate.
ART. 145
Cadrul juridic
Dispoziţiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul român are calitatea de stat de executare.
CAPITOLUL II
Procedura
SECŢIUNEA 1
Statul român ca stat de condamnare
ART. 146
Obligaţia de a furniza informaţii
(1) Orice persoană condamnată de către o instanţă română, căreia i se pot aplica prevederile prezentei legi, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile prezentului titlu, trebuie să fie informată în scris, prin grija Ministerului Justiţiei, despre conţinutul exact al convenţiei internaţionale incidente.
(2) În cazul în care condamnatul s-a adresat statului român, ca stat de condamnare, în vederea transferării sale, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta autoritatea centrală competentă a statului de executare, în cel mai scurt termen, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
(3) Informaţiile trebuie să cuprindă:
a) numele, data şi locul naşterii condamnatului;
b) dacă este cazul, adresa condamnatului în statul de executare;
c) o expunere a faptelor care au atras condamnarea;
d) natura, durata şi data începerii executării pedepsei.
(4) În cazul în care condamnatul s-a adresat statului de executare în vederea transferării sale, statul român va comunica acestui stat, la cerere, informaţiile prevăzute la alin. (3).
(5) Condamnatul trebuie să fie informat în scris despre orice demers întreprins de către oricare dintre cele două state în aplicarea prevederilor alin. (1) - (4), precum şi despre orice hotărâre luată de unul dintre aceste state cu privire la cererea de transferare.
ART. 147
Înscrisuri ajutătoare
(1) În scopul soluţionării cererii de transferare, statul român solicită statului de executare transmiterea următoarelor acte:
a) un document sau o declaraţie care să ateste că persoana condamnată este resortisant al statului de executare;
b) o copie de pe dispoziţiile legale ale statului de executare, din care să rezulte că faptele care au determinat pronunţarea hotărârii în statul de condamnare constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
c) o declaraţie conţinând informaţiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea punerii în executare a condamnării. Dispoziţiile art. 158 şi 159 se aplică în mod corespunzător.
(2) Cu excepţia cazului în care unul dintre cele două state nu îşi dă acordul la transferare, statul român comunică statului de executare următoarele:
a) copia autentică a hotărârii de condamnare definitive, precum şi o copie a dispoziţiilor legale aplicabile;
b) un document menţionând durata condamnării deja executate, inclusiv informaţii asupra oricărei detenţii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executării condamnării;
c) declaraţia privind consimţământul la transferare, prevăzut la art. 143 lit. d);
d) dacă este cazul, orice raport sau constatare medico-legală ori alte acte medicale care atestă starea fizică şi mintală a condamnatului, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului român şi eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în statul de executare, precum şi, în cazul condamnatului minor, copia referatului de anchetă socială efectuată în cauză.
(3) Statul român poate solicita statului de executare transmiterea oricăruia dintre documentele prevăzute la alin. (1) înainte de a formula cererea de transferare sau de pronunţare a hotărârii de acceptare ori de refuzare a transferării.
(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul de executare solicită statului român transmiterea documentelor prevăzute la alin. (2).
ART. 148
Consimţământul condamnatului
(1) Statul român va proceda în aşa fel încât persoana care ar urma să îşi dea consimţământul la transferare, în temeiul art. 143 lit. d), să o facă de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele juridice care decurg din aceasta.
(2) Statul român trebuie să dea statului de executare posibilitatea să verifice, prin intermediul unui consul sau al altui funcţionar desemnat de acord cu statul de executare, că acest consimţământ a fost dat în condiţiile alin. (1).
ART. 149
Efectul transferării pentru statul de condamnare
(1) Preluarea condamnatului de către autorităţile statului de executare suspendă executarea pedepsei în România.
(2) Statul român nu mai poate să asigure executarea ori să continue executarea condamnării atunci când statul de executare consideră, potrivit legii, ca terminată executarea condamnării.
ART. 150
Căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de condamnare
(1) Dreptul de a exercita căile extraordinare de atac în vederea desfiinţării sau modificării hotărârii definitive de condamnare aparţine statului român, ca stat de condamnare. Condamnatul poate să exercite sau, după caz, să solicite exercitarea unei căi extraordinare de atac, chiar după transferare.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu au legătură cu procedura conversiunii condamnării, reglementată prin art. 159.
ART. 151
Procedura prealabilă
(1) Cererea de transferare formulată de un resortisant străin condamnat de o instanţă română se transmite Ministerului Justiţiei. La primirea cererii, Ministerul Justiţiei solicită să îi fie transmise, în regim de urgenţă, de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor actele şi informaţiile la care se referă art. 146 alin. (3) şi art. 147 alin. (2) lit. a) - d).
(2) După primirea actelor şi informaţiilor prevăzute la alin. (1), Ministerul Justiţiei le va traduce şi apoi le va transmite, împreună cu cererea de transferare, autorităţii centrale din statul de executare, de la care va solicita totodată transmiterea documentelor prevăzute la art. 147 alin. (1), precum şi hotărârea privind acceptarea cererii de transferare.
(3) Prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile dacă autorităţile române deţin informaţii sau documente care atrag în mod necesar refuzul transferării. O asemenea soluţie poate fi dată de către curtea de apel competentă, sesizată de procurorul general al curţii, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. Sentinţa curţii de apel se motivează şi este supusă recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare.
(4) Dacă soluţia de refuz al transferării, prevăzută la alin. (3), rămâne definitivă, Ministerul Justiţiei va informa despre aceasta, în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de executare. Informarea condamnatului se va face în timp util, conform art. 146 alin. (5), prin intermediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
ART. 152
Soluţii
(1) În cazul în care procedura de soluţionare a cererii de transferare continuă, toate documentele, inclusiv cele furnizate de statul de executare, sunt supuse mai întâi examenului de regularitate internaţională la Ministerul Justiţiei. Dispoziţiile art. 38 se aplică în mod corespunzător. După observarea îndeplinirii condiţiilor, ministerul transmite cererea şi actele ajutătoare, însoţite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă. La dosar se vor ataşa şi înscrisurile depuse în legătură cu cererea de transferare de către oficiul consular străin competent, potrivit art. 148 alin. (2).
(2) Procurorul general, primind cererea şi actele prevăzute la alin. (1), procedează la luarea unei declaraţii condamnatului, pentru a se asigura că acesta şi-a dat consimţământul la transferare, personal sau prin reprezentant, în condiţiile prevăzute la art. 147 alin. (1). Declaraţia condamnatului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de către procuror şi persoana condamnată.
(3) Procurorul general sesizează, în vederea soluţionării cererii de transferare, curtea de apel în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie ori, în cazul în care condamnatul nu a început executarea pedepsei, domiciliul acestuia. Totodată, înainte de sesizarea curţii de apel, procurorul general va verifica dacă persoana condamnată face obiectul unui dosar penal aflat pe rolul autorităţilor judiciare române, informând în mod corespunzător instanţa. În cazul în care obţinerea informaţiilor ar conduce la întârzierea procedurii de transfer, procurorul general va dispune sesizarea curţii de apel, urmând ca acestea să fie obţinute cel mai târziu până la primul termen de judecată.
(4) Cererea se judecă în camera de consiliu, cu participarea procurorului, cu citarea persoanei condamnate, precum şi, dacă este cazul, cu participarea unui interpret. Condamnatul poate fi asistat, la cerere, de un apărător ales ori, în lipsă, numit din oficiu. Judecarea cererii se face de urgenţă şi cu precădere, iar hotărârea se motivează în cel mult 5 zile de la pronunţare şi se comunică Ministerului Justiţiei.
(5) Împotriva sentinţei pot declara recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, procurorul general al curţii de apel, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi condamnatul. Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(6) Ministerul Justiţiei va informa, în cel mai scurt timp, autoritatea centrală a statului de executare cu privire la soluţia definitivă pronunţată de către instanţele române asupra cererii de transferare. Prevederile art. 151 alin. (4) teza a 2-a sunt aplicabile.
(7) Dacă transferarea condamnatului a fost acceptată, Ministerul Justiţiei informează despre aceasta Ministerul Administraţiei şi Internelor, care asigură predarea sub escortă.
(8) În cazul unei persoane care, după ce a fost condamnată printr-o hotărâre penală definitivă pronunţată de o instanţă română, evadează, în cazul începerii executării pedepsei, ori, în cazul în care nu a început executarea pedepsei, se sustrage de la executarea pedepsei, refugiindu-se pe teritoriul statului al cărui resortisant este, statul român va putea adresa acestui stat o cerere de preluare a executării pedepsei aplicate. Cererea se formulează de către instanţa de executare, în cazul în care persoana condamnată se sustrage de la executarea pedepsei, sau de către instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în cazul în care persoana condamnată a început executarea pedepsei. Cererea poate include şi solicitarea ca statul pe teritoriul căruia s-a refugiat persoana condamnată să ia măsura arestării sau orice altă măsură pentru a garanta că persoana condamnată va rămâne pe teritoriul său până la comunicarea hotărârii asupra cererii de preluare a executării. La cerere se vor anexa documentele prevăzute la art. 146 alin. (3) şi art. 147 alin. (2) lit. a), b) şi d). După traducerea cererii şi a actelor anexe, acestea se transmit la Ministerul Justiţiei spre a fi comunicate autorităţii centrale din statul solicitat.
ART. 153
Refuzul opţional al transferării
Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal, pentru următoarele motive:
a) persoana a fost condamnată pentru infracţiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România;
b) pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vădit superioară sau inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărârea instanţei române;
c) există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române;
d) persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin infracţiune şi nu a plătit cheltuielile la care a fost obligată prin hotărârea instanţei române şi nici nu a garantat plata despăgubirilor;
e) dacă există indicii suficiente că statul de executare nu va respecta regula specialităţii.
SECŢIUNEA a 2-a
Statul român ca stat de executare
ART. 154
Acte necesare
(1) Statul român are obligaţia de a furniza, la cererea statului de condamnare, actele prevăzute la art. 147 alin. (1).
(2) Prevederile art. 147 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
ART. 155
Consimţământul condamnatului
Statul român va solicita oficiului consular român competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să obţină de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declaraţie în care să se consemneze consimţământul la transfer, exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România.
ART. 156
Probe necesare soluţionării cererii
(1) Oficiul consular român va fi solicitat să întocmească un înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului, ţinând seama de afirmaţiile acestuia şi indicând posibilităţile sale de readaptare în România.
(2) Statul român va cere autorităţii centrale din statul de condamnare să îi furnizeze o copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum şi informaţii privitoare la eventualele relaţii întreţinute de acesta cu medii sociale criminogene.
ART. 157
Efectele transferării pentru statul de executare
(1) Autorităţile competente ale statului român sunt obligate:
a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile enunţate la art. 158;
b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile prevăzute la art. 159.
(2) La cererea statului de condamnare, statul român este obligat să indice statului de condamnare, înainte de transferarea persoanei condamnate, care dintre cele două proceduri prevăzute la alin. (1) va fi urmată.
(3) Executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.
ART. 158
Continuarea executării
În cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
ART. 159
Conversiunea condamnării
(1) Dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. Această pedeapsă trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare şi, în niciun caz, nu poate să agraveze situaţia condamnatului.
(2) În cazul schimbării condamnării se aplică procedura prevăzută de legislaţia română. În ceea ce priveşte întinderea conversiunii pedepsei şi a criteriilor aplicabile, instanţa română va trebui să respecte următoarele condiţii:
a) va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează, în mod explicit sau implicit, în hotărârea pronunţată în statul de condamnare;
b) nu va putea schimba o pedeapsă privativă de libertate printr-o pedeapsă pecuniară;
c) va deduce integral din pedeapsă perioada de privaţiune de libertate deja executată de condamnat;
d) nu va agrava situaţia penală a condamnatului, nici nu va fi ţinută de limita inferioară a pedepsei eventual prevăzute de legislaţia statului de condamnare pentru infracţiunea sau infracţiunile săvârşite.
(3) Când procedura de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate, statul român va menţine acea persoană în detenţie sau va lua alte măsuri în scopul de a asigura prezenţa ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri.
ART. 160
Încetarea executării
Executarea pedepsei încetează de îndată ce statul român a fost informat de către statul de condamnare despre orice hotărâre sau măsură care atrage imposibilitatea continuării executării.
ART. 161
Informaţii privind executarea
(1) Statul român va furniza informaţii statului de condamnare în ceea ce priveşte executarea pedepsei în următoarele situaţii:
a) când pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată;
b) în cazul în care condamnatul a evadat;
c) dacă statul de condamnare solicită un raport special.
(2) În acest sens, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) Administraţia Naţională a Penitenciarelor va transmite periodic Ministerului Justiţiei informaţiile privind executarea pedepsei. În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. c) informaţiile vor fi comunicate la cererea Ministerului Justiţiei.
ART. 162
Acceptarea sau respingerea cererii
(1) În cazul în care Ministerul Justiţiei din România primeşte o cerere de transferare din partea unui resortisant român condamnat într-un alt stat, înştiinţează despre această cerere autoritatea centrală din statul de condamnare, căreia îi solicită totodată informaţiile prevăzute la art. 146 alin. (3), documentele prevăzute la art. 147 alin. (2), precum şi o declaraţie precizând dacă autorităţile competente îşi dau consimţământul la transfer.
(2) Dacă cererea de transferare este refuzată, Ministerul Justiţiei îl înştiinţează despre aceasta pe condamnat.
(3) Dacă cererea este aprobată, Ministerul Justiţiei transmite autorităţii centrale din statul de condamnare documentele prevăzute la art. 147 alin. (1).
(4) Îndată ce Ministerul Justiţiei primeşte declaraţia de consimţământ de la statul de condamnare, transmite documentele procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, care, la rândul său, sesizează curtea de apel pentru ca aceasta să recunoască hotărârea străină şi să o pună în executare, conform prevederilor art. 158 sau 159, după caz. Dispoziţiile art. 131 se aplică în mod corespunzător.
(5) Hotărârea se motivează în termen de 3 zile şi este supusă recursului în termen de 10 zile de la comunicare. Comunicarea hotărârii către condamnat se face prin fax sau prin alt mijloc de transmitere, la autoritatea centrală din statul de condamnare, de către Ministerul Justiţiei, în cel mai scurt timp posibil.
(6) Curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei îl transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate.
(7) Predarea condamnatului va avea loc, de regulă, pe teritoriul statului de condamnare, iar preluarea acestuia de către statul român se face prin grija Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu înştiinţarea Ministerului Justiţiei.
(8) Condamnatul transferat în România nu mai poate fi urmărit penal pentru aceeaşi infracţiune care a constituit obiectul condamnării în străinătate.
ART. 163
Autorităţile judiciare competente
Autorităţile judiciare competente în procedurile la care se referă art. 162 sunt Curtea de Apel Bucureşti şi parchetul de pe lângă aceasta.
ART. 164
Reglementări convergente
Prevederile art. 162 se completează cu cele ale art. 151 şi 152, care se aplică în mod corespunzător.
ART. 165
Refuzul opţional al transferării
Cererea de transferare a persoanei condamnate poate să fie refuzată, în principal, dacă:
a) procesul în care s-a pronunţat condamnarea nu s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile pertinente din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
b) împotriva condamnatului s-a pronunţat în România o hotărâre de condamnare pentru aceeaşi faptă ori este în curs o procedură penală având ca obiect aceeaşi faptă pentru care acesta a fost condamnat în străinătate;
c) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu mai sunt semnificative;
d) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică reinserţia sa socială în România.
avocatnet.ro explicăm legislația
carladream