Conform Art. 80– LEGEA 76/2002 incheiati o Conventie cu AJOFM:
Conditiile sunt:
1. Angajatorul încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată un număr de ..…….. absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, care la data absolvirii studiilor nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu.
2. Angajatorul se obligă:
a) să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la pct. 1 pe o perioadă de cel puţin 3 ani de la data încadrarii în muncă;
b) să restituie în totalitate, agenţiei, sumele încasate pentru fiecare absolvent pentru care încetează raporturile de muncă sau de serviciu, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, în cazul în care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenţilor prevăzuţi la pct. 1, anterior termenului de 3 ani, în temeiul unuia din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
c) să deducă, în condiţiile legii, din suma reprezentând contribuţia de 0,5% sumele cuvenite potrivit art.80 din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
d) să depună, pentru verificarea şi acordarea sumelor cuvenite potrivit art.80 din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferentă lunii respective şi tabelul prevăzut de lege în acest sens, însoţit de copii după pontaj şi statul de plată;
e) să depună declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi documentele prevăzute de lege pentru verificarea sumelor cuvenite, până la expirarea termenului legal pentru depunerea declaraţiei lunare
f) să comunice agenţiei orice modificare a condiţiilor care au condus la încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea sumelor prevăzute la art.80 din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Agenţia se obligă să acorde sumele cuvenite potrivit art.80 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile legale, prin deducere de către angajator din contribuţia de 0,5% pe care acesta este obligat să o vireze lunar la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
În situaţia în care sumele cuvenite potrivit art.80 din lege sunt mai mari, diferenţa se plăteşte de agenţie în termen de 5 zile de la data depunerii documentelor prevăzute la pct.2 lit.d).
4. Sumele cuvenite potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi constau în:
a) suma reprezentând contribuţia de 0,5% aplicată asupra fondului total de salarii brute lunare realizat de absolvenţii încadraţi prevăzuţi la pct.1 şi constituit din elementele prevăzute la art.13 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin H.G. nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b) subvenţia prevăzută, după caz, la art.80 alin.(1) lit.a), lit.b) şi lit.c).
5. Agenţia îşi exercită dreptul de control asupra :
a) îndeplinirii condiţiilor legale pentru încheierea prezentei convenţii, derularea acesteia şi acordarea sumelor prevăzute la art. 80 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b) nerespectării de către angajator a obligaţiilor prevăzute de prezenta convenţie.
6. În situaţia constatării nerespectării condiţiilor legale avute în vedere la încheierea prezentei convenţii, pe perioada derulării acesteia şi pentru acordarea sumelor prevăzute la art. 80 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a nerespectării de către angajator a obligaţiilor sale, agenţia va aplica sancţiunile prevăzute de lege şi va recupera debitele conform legii.
Angajatorii care nu depun documentele prevăzute de lege în termen sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale sau cu date eronate pierd dreptul de a beneficia de sumele cuvenite pentru luna respectivă.