Societatea noastră este o Societate pe Acțiuni, cu capital majoritar de stat, fiind înființată cf. LG. 31/1990 și guvernată și de O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (II) (Legea nr. 111/2016), și desfășoară activități de turism, comerț cu amănuntul, prestări servicii, etc.
Locațiile in care desfășoară activități de turism sunt proprietate publică a UAT, au fost date în folosință prin contract de concesiune și sunt administrate de societatea noastră.
ANRMAP-Autoritatea Nat. ptr. Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a comunicat societăți noastre că se încadrează în legislația specifică, Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, art. 4. (2) Prin organisme de drept public în sensul alin. (1) lit. b) se înțelege orice entități, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. a) care, indiferent de forma de constituire sau organizare, îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
Jurisprudență (33)
a) sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial;
b) au personalitate juridică;
c) sunt finanțate, în majoritate, de către entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau de către alte organisme de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau ale unui alt organism de drept public ori mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiți de către o entitate dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) ori de către un alt organism de drept public.
Revin și arăt că Societatea comercială are ca acționar majoritar Unitatea Administrativ Teritorială, deci entitate de drept public.
O societate care, pe de o parte, este deținută în totalitate de o autoritate contractantă care îndeplineste nevoi de interes general şi care, pe de altă parte, realizează atât operațiuni pentru această autoritate contractantă, cât şi operațiuni comerciale, se calificată drept „organism de drept public”. Pornind de aici in functie de timpul alocat activitatilor de interes general, raportat la timpul alocat activitatilor comerciale in mediu concurential se decide daca unitatea este unitate contractanta sau nu. Mai depinde deasemenea daca activitatile de interes general se desfasoara direct de catre societate sau sunt delegate catre terti. Aceasta problema a nascut vii controverse si instantele sunt inca pline cu aceasta spetza.
Nu am la indemana asa ceva, dar mi-aduc aminte ca la CFR au fost niste cazuri similare. Daca scotociti pe net, gasiti cazuri, unele din ele cu referire la legislatia europena. Un oarece exemplu aveti aici : [ link extern ]
Achizitii
miha180611
Buna ziua,
Am si eu o trebare referitor la achizitii.
Lucrez in cadrul unei firme care este infiintata de administratiile publice (un S.R.L.). Societatea se ... (vezi toată discuția)