Costul reparației poate depășește valoarea mașinii, caz în care cei de la service au spus că eu voi plăti diferența. N-ar trebui să fie doar obligația firmei de asigurări?
Mama mea a avut un accident minor cu masina. Nefiind vina ei, a primit RCA de la vinovat pentru a-si repara masina. Cei de la service(reprezentanta) spun ca valoarea costului reperatiei(15.000 RON) depaseste valoarea masinii(cumparat in 2009). Cei de la asigurari [EDITAT] mi-au spus ca vor plati acei bani(15.000 RON) pentru reparatie. Problema este ca, tocmai cei de la service, spun ca aceasta suma este exact la limita intre reparatie si dauna totala si ca vor vorbi cu cei de la asigurari ca, in timpul reparatiei vor putea sa mai gaseasca si alte probleme nepuse in devizul initial si astfel s-ar ajunge la un cost de reparatie si mai mare, si ca m-ar pune pe mine sa platesc diferenta. Am ramas stupefiata. Nu stiu ce sa mai cred. Nici nu stiu ce sa fac. Nu cunosc nici bine legile/drepturile mele. De ce sa fiu eu pusa in situatia de a plati eventuale diferente daca se decid intre ei sa o repare ? N-ar trebui sa fie DOAR treaba lor ? Ce daca este la limita ? Sa suporte ce este peste DOAR firma de asigurari. Cum e pana la urma ?
Norma RCA:
Avarierea sau distrugerea vehiculului
(1) În cazul daunelor la vehicule despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind:
a) readucerea la starea anterioară producerii accidentului; sau
b) acoperirea diferenţei dintre valoarea de piaţă calculată conform prezentei norme şi valoarea epavei, în cazul daunei totale economice.
(2) Valoarea epavei se determină în urma evaluării prin licitaţie utilizând sisteme de evaluare specializate; în cazul în care nu se poate obţine o valoare a epavei prin licitaţie, aceasta se poate determina şi prin expertiză tehnică, cu acceptul persoanei păgubite.
(3) În cazul daunei totale economice, dacă persoana prejudiciată face dovada radierii din circulaţie a vehiculului avariat şi a valorificării integrale a acestuia către o entitate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, valoarea epavei este cea menţionată în documentele fiscale justificative eliberate de către entitatea respectivă.
(4) Evaluarea costului prevăzut la alin. (1) lit. a) conţine costul reparaţiilor părţilor componente sau pieselor avariate sau costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul.
(5) În cazul în care despăgubirea este achitată anticipat efectuării reparaţiilor, persoana prejudiciată este îndreptăţită să solicite reanalizarea cuantumului despăgubirii şi plata eventualelor costuri suplimentare fundamentate, dovedite cu documente justificative.
(6) Dacă pentru anumite părţi componente sau piese ale vehiculului lipsesc preţurile de piaţă practicate pe piaţa din România, valoarea acestora se stabileşte pe baza preţurilor de piaţă din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă.
(7) În cazul daunei totale economice, valoarea de piaţă stabilită pe baza sistemelor de evaluare specializate pentru calculul despăgubirii reprezintă valoarea de înlocuire a vehiculului avariat cu un vehicul de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice, dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile; modul de calcul se comunică persoanei prejudiciate.
(8) Valoarea prevăzută la alin. (7) se stabileşte pe baza utilizării sistemelor de evaluare specializate sau pe baza documentelor din care să reiasă dovedirea prejudiciului suferit.
(9) La evaluarea vehiculului se au în vedere starea tehnică, de întreţinere şi eventualele modificări ale structurii de echipare a acestuia survenite între data comercializării şi data producerii evenimentului, certificate de către specialistul constatare daune.
1. Trebuie stabilita valoarea auto la data accidentului. Daca este 15.000 Lei si valoarea reparatiei depaseste aceasta suma se considera ca este dauna total economica (val. reparatie > val. auto).
2. Daca doriti reparatia:
- puteti opta pentru regie proprie sau la un service care se poate incadra in suma (de exemplu: repararea unor piese in loc de inlocuire, piese after market/ second hand);
- reparat la service cu inlocuirea tuturor elementelor avariate, insa veti suporta diferenta daca val. deviz depaseste val. auto.
3. Daca nu mai doriti reparatia, se poate preda auto la dezmembrari, urmand ca asiguratorul sa va plateasca diferenta (a se vedea alin. (1), b)).
1. Cei de la service nu vor sa repare masina, pentru ca, masina mai are si alte probleme anterioare. Service-ul spune ca nu se poate sa repare doar ce s-a stricat la ultimul accident, deoarece masina ar iesi de pe poarta cu probleme anterioare, iar ei nu vor sa-si asume asa ceva. Este normal ca service-ul sa nu-mi repare doar ce s-a stricat la ultimul accident, chiar daca asiguratorul le-a dat acceptul pentru reparatie ?
Precizez ca daca service-ul ar repara doar ce s-a stricat la ultimul accident, atunci costul reparatiei ar fi la fel cu suma accepta de asigurator pentru reparatie.
Ce pot face ? Eu mi-as sa imi repare masina si nu sa o dea ca dauna totala.
2. Am citit si eu Legea nr. 132/2017 si am ramas uimita de drepturile pe care le am si la care nimeni(asigurator sau service) nu mi-a spus nimic.
- Am aflat ca pot sa solicit asiguratorului, pe email, valoarea maxima de despagubire. Ce nu inteleg eu aici, este ca daca aceasta solicitare este doar pentru dauna totala sau este si pentru reparatii. Imi amintesc ca, la telefon, asiguratorul mi-a spus ca este confidentiala valoarea. E normal sa procedeze ei asa ? Face parte din strategia de diminuare a valorii masinii ?
- Am aflat ca pot depune cerere de despagubire. Ce nu inteleg eu aici, este ca daca aceasta cerere de despagubire este doar pentru dauna totala sau este si pentru raparatii. Am vazut pe internet, la unul dintre asiguratori, cum arata formularul pentru cererea de despagubire si am vazut acolo ca trebuie sa-mi dau contul meu bancar, ceea ce ma duce cu gandul la faptul ca asta este doar pentru dauna totala, nu si pentru dorinta mea de a o repara, adica nu trebuie sa ajunga niciun ban la mine.
Pana astazi n-am facut nici solicitarea pentru valoarea maxima de despagubire si nici cererea de despagubire, desi a trecut 1 luna de zile de cand o am la service(fara sa inceapa vreo reparatie).
La raspunsul nostru la pct. 2 v-am comunicat ca puteti opta pentru reparatie in regie proprie. Asta inseamna ca puteti sa solicitati asiguratorului o oferta de despagubire in regie proprie. Cererea de despagubire o faceti ulterior in functie de decizia luata (de optiunile pe care vi le-am prezentat mai sus).