Internarea nevoluntară - măsură civilă sau sancțiune penală?

În Decizia nr.527 din 14 iulie 2015, Curtea Constituțională a reținut că "internarea nevoluntara, prin natura sa, fara a constitui o sanctiune privativa de libertate, reprezinta o masura care priveaza de libertate* persoana internata nevoluntar, în sensul ca aceasta nu are libertatea sa paraseasca institutia medicala în care a fost internata împotriva vointei sale sau fara consimtamântul sau". Aceasta masura nu vizeaza sanctionarea unei persoane pentru savârsirea unor fapte penale, ci are ca scop protejarea persoanelor cu tulburari psihice, în considerarea starii lor de vulnerabilitate, precum si protejarea celorlalte persoane aflate în imediata apropiere a acestora, dând astfel expresie scopului pentru care Legea nr. 487/2002 a fost adoptata, de promovare, aparare a sanatatii mintale si prevenire a îmbolnavirilor psihice, respectiv de protectie a persoanelor cu tulburari psihice.”.
În cazul în care internarea nevoluntară este dispusă în baza articolelor 107-108 din Codul Penal, aceasta reprezintă o sancțiune supletivă, privativă de libertate*, întrucât este o măsură de siguranță ce se ia față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală.
În decizia CCR internarea nevoluntară este prezentată ca fiind o măsură în beneficiul persoanei, dar cum poate fi o măsură în beneficiul persoanei dacă în același timp este o sancțiune supletivă? Dacă ”masura nu vizeaza sanctionarea unei persoane pentru savârsirea unor fapte penale”, de ce se ia ”față de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată”?
În cazul în care se maschează o sancțiune considerată minimală, se maschează și discriminarea celor sancționați conform încadrărilor penale ale faptelor.