avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 435 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Proprietate industrială şi ... Promovare (marketing) online
Discuție deschisă în Proprietate industrială şi intelectuală. Adică mărci, invenţii, drept de autor şi altele

Promovare (marketing) online

BUNĂ ZIUA!
Expunerea problemei. Mi-am înființat o firmă (training și consultanță) și am realizat un web site pe care aș vrea să adaug două secțiuni, astfel: 1. Legături și 2. Parteneri, în care să adaug câteva link-uri și eventual siglele (emblemele) asociate ale unor instituții din sectoarele public și privat (ex. 1. Universitatea București, Facultatea de Administrație și Afaceri; 2. Camera de Comerț și Industrie București; 3. Cabinet de Psihologie „S.Freud”; 4, Cabinet de Detectivi „S.Holmes” etc.)
Mențiuni suplimentare. Îmi pun această problemă din perspectiva speculațiilor în legătură cu folosirea imaginii unui terț în interesul propriu, fără acordul acestora. Astfel, am identificat două situații pe care nu știu cum să le abordez? 1. În primul caz (legături), indicarea unei direcții sau legături (link) către o terță parte se face prin specificarea neutră a unei legături, pur și simplu... 2. În cel de-al doilea caz (parteneri), indicarea unei direcții sau legături (link) către o terță parte se face prin menționarea expresă a unei relații de afaceri...
Întrebări. Raționamentul pe care vi l-am descris este în regulă (dpdv juridic, legal)? Cele două situații se tratează diferit? Cum ar trebui să procedez, în fiecare dintre aceste situații? Având în vedere că toate aceste link-uri sunt informații publice, îmi este necesar acordul părților pentru ambele cazuri? Dacă da, sub ce formă: format scris sau mențiune explicită?
Cu deosebit respect,
Călin BARBU
Cel mai recent răspuns: adriandimitriu , utilizator 09:48, 31 Iulie 2018
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Daca ati avut o legatura cu ei, contractuala sau de alta natura (colaborare, asociere, parteneriat, etc.). puteti folosi acest lucru in referinte, cu exceptia unor restrictii mentionate expres de tertii in cauza. De asemenea, conteaza enorm contextul in care veti mentiona aceste referinte, in sensul unei reflectari pozitive asupra lor. In cazul in care doriti siguranta maxima, va recomandam sa-i contactati si sa le explicati motivele pentru care le solicitati acordul de a-i mentiona. Linkurile functioneaza la fel ca in cazul citatelor, pot fi utilizate fara acordul sursei, cat timp este o utilizare pozitiva (fara a le produce prejudicii, adica afisare in context negativ sau substituire, etc.).
Ultima modificare: Marți, 31 Iulie 2018
ContSters487475, utilizator
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Buna ziua,
Sper sa fi inteles bine ce ati scris, pentru ca astfel raspunsul sa fie la obiect: Intr-adevar, linkurile prezente pe website-uri trebuie sa aiba acordul destinatarului.
1. Daca aveti o relatie de afaceri cu detinatorul "linkului", contractul de parteneriat trebuie sa prevada un acord de utilizare al denumirilor, marcilor, ..., celuilalt.
2. Daca nu aveti o relatie de afaceri, va trebuie acordul explicit si gata.
Unele website-uri au incluse cate o declaratie in care isi dau acordul expres, in anumite conditii, insa.
Acord scris nu inseamna musai pe hartie, la notar (desi...am mai vazut). Un email cu datele de identificare a expeditorului e suficient.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ce conditii gdpr trebuie sa respecte websitul unei societati ... Nita Emilia Nita Emilia Ce conditii GDPR trebuie sa respecte websitul unei societati de transport? trebuie partenerii care intra in baza de date sa isi dea un accept explicit tip ... (vezi toată discuția)
Trademarkuri diferite pe aceleasi cuvinte Stadva Stadva De curand am achizitionat domeniul gettingdown.co.uk .Am verificat existenta trademarkului , in UK , pe expresia [i]getting down [/i] si nu am gasit . Dupa ce ... (vezi toată discuția)
Website legal madalin1 madalin1 Buna ziua, Am cumparat o gazduire web si de asemenea un domeniu web am mai cumparat si un website (fisierele websitului care il detin) ! Vreau sa stiu cum ... (vezi toată discuția)