Bună seara. Aveți posibilitatea să contestați Certificatul emis de către Comisie. În temeiul dispozițiilor art. 87 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 R, coroborate cu prevederile art. 194 și urm. Cod de Procedură Civilă, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 554/2004 R, contestația se depune la instanța competentă (Tribunalul în raza căruia se află domiciliul dvs., Secția de Contencios), în termen de 30 zile de la data comunicării certificatului.
În cuprinsul contestației, arătați situația de fapt, indicând care sunt motivele pentru care apreciați că se impune păstrarea gradului avut anterior, respectiv starea de sănătate nu este ameliorată, având, în continuare, nevoie de asistent personal.
Ca și probatoriu, solicitați proba cu înscrisuri (solicitați depunerea documentației care a stat la baza emiterii, atât a certificatului contestat, cât și a celor precedente), proba testimonială cu martori (să dovedească faptul că starea dvs. de sănătate nu s-a schimbat față de cea avută anterior emiterii acestui certificat), precum și proba cu expertiză medico-legală.
Ar fi bine, pentru ca dvs. să aveți o exercitare corectă a drepturilor conferite în baza legii, să vă angajați un avocat, care să vă ajute în demersurile dvs. în fața instanței.
Succes!
Cu stimă.
Buna seara!
Sa contestati gradul Dvs. de incadrare in handicap, care este unul incadrat in mod gresit, astfel cum este specificat in certificatul emis. Contestatia sa fie formulata in termenul legal de 30 de zile de la comunicare la instanta de contencios administrativ (tribunal), sa solicitati revizuirea gradului de incadrare in handicap, anularea certificatului actual si emiterea unui nou certificat de incadrare in grad de handicap accentuat, depuneti acte medicale, ultimul certificat si actele care au stat la baza emiterii acestui certificat (daca nu le detineti sa le solicitati prin instanta de la parata), martori (persoane apropiate care cunosc situatia Dvs de sanatate) si ma gandeam sa solicitati si o evaluare medicala de catre o comisie de specialitate avand ca obiectiv stabilirea gradului de handicap. Imi puteti adresa si alte intrebari daca aveti nevoie de ajutor specializat.
O seara frumoasa!