Pot sa dezfiez un copil pe care l,am infiat cu 16 ani in urma?Mentionez ca a plecat deacasa la un baiat si de atunci nu vrea sa mai stie de familia adoptiva,are un comportament ce lasa de dorit,injura ,fura jigneste familia care a crescuto .
(1) Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor lor, precum şi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.
(2) Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopţia poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moştenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia.
(3) Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului numai după ce adoptatul a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, în condiţiile legii, chiar dacă faptele au fost săvârşite anterior acestei date.
Adoptia, in cazul dumneavoastra, nu poate sa aiba loc.
Desfiere
total3r
in urma cu 20 ani am infiat un baiat care era fiul sotiei dintro alta casatorie in urma cu 10 ani mam despartit de mama baiatului iar cu el nu mai am nici o ... (vezi toată discuția)