O salariata, din sector public, si-a depus dosarul de pensie in luna august 2017, cand a implinit varsta de 65 ani. Angajatorul avand nevoie de personal cu experienta, i-a intocmit CIM pe perioada determinata pana la ocuparea postului prin concurs, conform art. 83, lit.
h) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfăşurarea unor lucrări, proiecte sau programe. In prezent persoana desfasoara activitate, deoarece posturile din sectorul public au fost blocate, dar a fost primita o sesizare, cum poate fi mentinuta in activitate si dupa varsta de 65 ani? Este legala mentinerea in activitate? Care ar fi temeiul legal?
Legea 263/2010
art.118
(1) În sistemul public de pensii pot cumula pensia cu venituri realizate din activități dependente, așa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii pentru limită de vârstă;
b) nevăzătorii;
c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum și copiii, pensionari de urmaș, încadrați în gradul III de invaliditate;
d) copiii, pensionari de urmaș, prevăzuți la art. 84 lit. a) și b).
e) pensionarii care realizează venituri în calitate de consilieri locali sau județeni.
In speta, exista posibilitatea cumului pensiei pentru limita de varsta cu salariul.
Pensie și salariu
Crinamb
Poate un om să fie și angajat al statului și pensionar în același timp?
Exista o bază legală care să permită sau să interzică acest lucru? Adică ... (vezi toată discuția)