Fghhjnbghbb a scris:
....Ar putea sa imi ridice atestau sau sa imi faca ceva pe chestia asta puntru un like si un comentariu?Multumesc
Comisia pentru protecţia copilului poate decide suspendarea sau retragerea atestatului de asistent maternal profesionist
dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării acestuia sau dacă asistentul maternal profesionist nu respecta vreuna dintre obligaţiile prevăzute în HG 679/2003.
Asistentul maternal profesionist are următoarele obligaţii privind copiii primiţi în plasament sau încredinţaţi:
a) să asigure creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase fizice, psihice, intelectuale şi afective a acestora;
b) să asigure integrarea copiilor în familia sa, aplicându-le un tratament egal cu al celorlalţi membri ai familiei;
c) să asigure integrarea copiilor în viaţa socială;
d) să contribuie la pregătirea reintegrarii copiilor în familia lor naturala sau la integrarea acestora în familia adoptivă, după caz;
e) să permită specialiştilor serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau organismului privat autorizat supravegherea activităţii sale profesionale şi evaluarea evoluţiei copiilor;
f) să asigure continuitatea activităţii desfăşurate şi în perioada efectuării concediului legal de odihnă, cu excepţia cazului în care separarea de copiii plasati sau încredinţaţi pentru această perioadă este autorizata de către angajator;
g) sa păstreze confidenţialitatea informaţiilor pe care le primeşte cu privire la copii.