Buna ziua, în situația în care permisul de conducere, eliberat de către autoritățile din România, mi a fost suspendat de către acestea, dar destin un alt permis eliberat de un alt stat si recunoscut de statul Român, pot sa conduc autovehicule fără a fi pasibil de un dosar penal. Multumesc!
Buna ziua,
in EU se poate conduce cu acel permis emis intr-o tara non UE ma gandesc ca regula se aplica si in Romania, parte a UE iar:
Art. 23
(1) Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie
Art. 83
(1) Au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 20 şi art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naţionale valabile, eliberate de autorităţile:
a) statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2);
suspendarea permisului=suspendare dreptului de a conduce conferit de acea autoritate ?
autoritatea romana care emite permisul este cea care poate suspenda sau anula dreptul in sine, puterea de a anula sau suspenda un drept poate actiona si asupra unui drept conferit de o alta autoritate alta decat cea emitenta?
În cazul săvârșirii unei astfel de infracțiuni se suspendă si dreptul de a conduce.
Dacă autoritățile străine nu cunosc despre suspendarea dreptului este altceva.
Practic va referiți ca aveti un alt permis dar un drept suspendat.
Dacă nu le apare în baza de date si nu cunosc de suspendare nu inseamna ca aveti dreptul de a conduce dar daca nu cunosc nu va pot prinde.
În România sa nu folositi acel permis străin pentru ca verifica daca va opresc.
Buna ziua,
suspendarea dreptului de a conduce nu e precizat a fi in Romania, (strict dreptul pe care poate el sa-l ofere) sau in restul lumii si in fapt nu poate fi suspendat decat in limitele acordate de emitent, emitent care nu poate avea drepturi universale asupra ta, acest drept poate sa-ti fie dat si de un tert
Daca deti un permis eliberat in Romania poti conduce in Romania sau in restul tarilor conform conventiilor internationale, daca se suspenda permisul eliberat in Romania si e singurul permis nu mai poti conduce.
Daca deti un permis national valabil in baza art. 83 poti conduce in Romania.
Am citit pe forum ca in UE primesti amenda contraventionala daca nu prezinti permisul, te verifica daca ai permis, constata ca acesta e suspendat in Romania si primesti doar o amenda.
Conform legislatiei rutiere din Romania este interzisa detinerea a doua permise nationale. In cazul in care sunteti depistat in trafic veti fi sanctionat contraventional pentru detinerea a doua permise nationale si vi se va intocmi dosar penal pentru conducerea unui autovehicul avand suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Nu merita riscul.
ing. Ioan Ciobanu