În anul 2010, am făcut restructurarea unui Credit ipotecar, ocazie cu care am aflat că acest Credit a fost Cesionat către o firmă străină, în anul 2013, am incercat să refinatez acest Credit la alte bănci, dar acesta și nici firma nu au fost găsite în baza de date Birou de Credit și BNR, ulterior am aflat că această firmă este ne autorizată pentru a Cesiona un credit ipotecar în baza legii 190/1999, problema este că Banca a semnat un Contract de Administrare Activitate financiare cu firma Cesionară, însă din contractul semnat rezultă faptul că nu poate modifica documentele,, pentru a nu se confunda, Modificarea documentelor, o face Beneficiarul, prin reprezentant legal,,....pe antetul AA, apare la Părții în mod înșelător Banca care a vândut Creanța, firma care nu are același rang cu o instituție Bancară și nu are capacitatea de a Cesiona creditul ipotecar, semnătura AA este făcută de Directorul de Sucursală, din decizia de punere în funcție și depusă la ORC nu există procură sau o împuternicire dată de firma Cesionară, reprezentantul legal are semnătura in fotocopie și eu ca debitor. Actul Adițional semnat în condițiile relatate mai sus...este lovit de nulitate absolută sau fals..?
Multumesc!