Clauza de mobilitate este reglementată de art. 25 din Codul muncii , părţile pot stabili, în considerarea specificului muncii, ca executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat să nu se realizeze într-un loc stabil de muncă, beneficiind, în schimb, de prestaţii suplimentare în bani sau în natură.
Dispoziţiile acestui text trebuie coroborate cu cele ale art. 17 alin. 2 lit. h din acelaşi Cod referitoare la locul muncii ce trebuie înscris in contract.
În mod obişnuit, mobilitatea va presupune delegări frecvente ale salariatului şi poate, uneori, detaşarea lui.
Sunt de părere că această clauză de mobilitate trebuie să conţină nu numai menţiunea că salariatul îşi va îndeplini obligaţiile de serviciu în mai multe locuri de muncă, cu evidenţierea unităţilor, subunităţilor, localităţilor, etc., efectuând şi anumite deplasări, dar ea va trebui să conţină şi natura ori cuantumul prestaţiilor suplimentare in bani sau în natură la care salariatul are dreptul (cheltuielile de transport, cazare, masă, eventual sporuri la salariu - etc.).
Felul muncii - funcţia/postul- poate să implice, în sine, prin specificul său, deplasări obligatorii ale salariatului (mobil) în scopul realizării sarcinilor de serviciu. În acest caz, potrivit art. 17 alin. 2 lit. b, în lipsa unui loc de muncă fix se poate stabili, de la bun început, la Încheierea contractului individual de muncă - sau, schimbându-se datele iniţiale, pe parcursul executării lui - faptul că salariatul va presta munca în diferite locuri (deplasările de serviciu apar ca specifice şi normale pentru funcţia/postul salariatului, cum ar fi, spre exemplu, în cazul celor care au atribuţii permanente de control la filiale sau sucursale).