[ link extern ]
[ link extern ]
Decizia data de CEJ, in 2015, se refera numai la angajatii care nu au un loc de munca fix, si isi incep activitatea plecand de la domiciliu, spre primul client. Este vorba despre cei care presteaza anumite activitati la domiciliul persoanelor fizice sau la sedii de firme, cum ar fi: agenti de vanzari, specialisti in instalatii electrice, de gaze, de cablu etc.
In aceeasi categorie ar trebui sa fie si lucratorii din domeniul constructiilor, care nu au loc de munca fix, ci pe santiere temporare si mobile. Un angajat in constructii, spre exemplu, nu poate intocmi o declaratie de traseu, atata timp cat locul sau de munca se poate schimba de mai multe ori, pe durata unei luni.
In aceste cazuri, in contractul individual de munca, locul de munca este mobil, ceea ce presupune aplicarea clauzei de mobilitate si a indemnizatiei corespunzatoare, conform prevederilor din Codul Muncii.
Codul muncii, la art. 111, prevede: "Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare."
Nu este prevazut si timpul de deplasare al lucratorului mobil de la domiciliu catre locul de munca.