Am fost asociat majoritar la un SRL care a fost radiat din oficiu, după o perioadă de suspendare. Dar a rămas un autoturism înmatriculat pe firma radiată, care acum nu mai are înmatriculare valabilă. Cum se poate reînmatricula acest automobil pe numele unui asociat din firma radiată? Sau ce altă soluție legală există pentru a putea fi înmatriculat legal?
Din ce motiv a fost dizolvată Societatea?
Ce prevedea statutul firmei cu privire la o astfel de situație?
Povestea lungă pe scurt, cel mai probabil, nu mai puteți reînmatricula acel autoturism.
Situația este reglementată de Codul Civil, după cum urmează:
Art. 244 Modurile de încetare
Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
Art. 248 Lichidarea
(1) Prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea valorificării activului şi a plăţii pasivului.
(2) Persoana juridică îşi păstrează capacitatea civilă pentru operaţiunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia.
(3) Dacă încetarea persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totală, nu se declanşează procedura lichidării.
Art. 249 Destinaţia bunurilor rămase după lichidare
(1) Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare vor primi destinaţia stabilită în actul de constituire sau statutori destinaţia stabilită în hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare.
(2) În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa unei hotărâri luate în condiţiile alin. (1), precum şi în cazul în care prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rămase după lichidare se atribuie de instanţa competentă, prin hotărâre supusă numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel. Atunci când există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul propune cel puţin 3 persoane juridice, caz în care bunurile se atribuie prin tragere la sorţi.
(3) În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d), precum şi în cazul în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condiţiile alin. (2), acestea vor trece în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile.
(4) În toate cazurile, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după lichidare are loc la data preluării lor de către beneficiari, dacă prin lege nu se prevede altfel. Procesul-verbal de predare-primire şi hotărârea judecătorească rămasă definitivă, în cazurile prevăzute la alin. (2) ori (3), constituie titlu de proprietate sau, după caz, pot servi drept temei juridic pentru intabularea în cartea funciară. În cazul bunurilor imobile, dispoziţiile Art. 1244 şi cele în materie de carte funciară rămân aplicabile.
Dizolvare ong
siveora19
Ma intereseaza cadrul legal de dizolvare al unei asociatii culturale pe motiv ca membrii nu mai vor sa activeze. Au facut o adunare generala in care au fost ... (vezi toată discuția)