avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 283 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Şomaj, concediu creştere copil, ... Concediu risc maternal
Discuție deschisă în Şomaj, concediu creştere copil, asigurări sociale şi asistenţă socială

Concediu risc maternal

Bună ziua,
Trec prin următoarea situație și am nevoie va rog de sfatul dumneavoastră.
În luna martie am pierdut o sarcina in urma stresului foarte mare de la serviciu.
De asemenea în luna iulie, tot din cauza stresului acumulat, am avut o perioada foarte grea emoțional, cu stări anxioase, depresie și atacuri de panica.
În ambele situații am fost nevoita sa îmi iau CM cumulat aprox. 50 de zile.
În acest moment am aflat ca sunt din nou însărcinată și sunt din nou foarte stresata cu gândul ca nu voi face fata stresului de la serviciu. În acest moment sunt în CO iar în momentul întoarcerii la serviciu sarcina va avea 7 săptămâni.
As vrea sa știu dacă exista vreo modalitate de a beneficia de CM sau risc maternal plus prenatal pana la naștere în asa fel încât sa nu mai fiu nevoita sa ma întorc la serviciu? Precizez ca locul de munca este unul cu risc ridicat și din cauza substanțelor toxice folosite acolo, gradul de toxicitate fiind peste limita admisa.
Știam ca nu poți depăși 183 de zile de CM in interval de 12 luni, însă în cazul meu cred ca le-as depăși....avand in vedere ca 50 de zile deja sunt luate, ar mai rămâne aprox. 130 de zile de posibil CM. Pe când mie mi-ar trebui pana la naștere aproximativ 210 zile.
Nu știu dacă concediul pre și postnatal trebuie de asemenea încadrat în acele 183 de zile maxim?
Sper ca am explicat pe înțelesul tuturor situația și temerile mele....
În speranța unui răspuns cât mai rapid, va mulțumesc din suflet anticipat!
Cel mai recent răspuns: Wannaaa1 , utilizator 10:37, 18 Iunie 2023
Cum se acorda concediul de risc maternal
www.avocatnet.ro/forum/discu...

sau

www.avocatnet.ro/forum/discu...
Bună ziua,

Mulțumesc! Informații prețioase.
Totuși, nu am înțeles exact și as vrea sa ma ajutați va rog sa clarific urmatoarele:

1. Cele maxim 183 de zile de CM anual la care orice asigurat are dreptul, însumează inclusiv cele maxim 120 de zile de risc maternal și cele 63 de zile de concediu maternitate (pre natal)?
2. Sau sunt perioade diferite și atunci pot beneficia astfel : 50 de zile de CM deja existente în ultimele 12 luni + încă 30 de zile calendaristice CM pe care le pot lua de la medicul obstetrician (pana la împlinirea a 12 săptămâni de sarcina) + 120 de zile risc maternal (pana la împlinirea a 29 de săptămâni de sarcină) + 77 de zile de concediu de maternitate (pana la 40 de săptămâni de sarcina ; aici rămânând 49 de zile obligatorii de lăuzie)?

Va rog din suflet sa ma ajutați cu un răspuns!
PS: Din linkurile atașate de dumneavoastră am înțeles și ca zilele de concediu de risc maternal se dau ca și zile lucrătoare, ci nu calendaristice ca la CM. Asta ar însemna că 120 de zile risc maternal ar însemna mai mult de 4 luni.... Este adevărat?

Va mulțumesc mult!
Bună ziua,
Îmi poate răspunde cineva la nelămurirea mea, va rog?
Cele 183 de zile de CM anual sunt separate de cele maxim 120 de zile de C risc maternal și de cele 120 de zile de C maternitate?
Sau riscul maternal trebuie inclus în cele maxim 183 de zile CM posibile?

Mulțumesc mult!
Ultima modificare: Joi, 8 August 2019
laurafrincu, utilizator
Buna, de la cine ai luat medical cumulat pentru aceste stări?ce medic specialist?

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Durata concediu medical laurafrincu laurafrincu Bună ziua, Am o nelămurire legata de zilele de concediu medical. Știu ca acestea pot însuma pana la maxim 183 de zile calendaristice pe o perioadă de ... (vezi toată discuția)
Concediu risc maternal Bianca_vlasin Bianca_vlasin Buna ziua, Ma confrunt cu o situatie mai speciala si poate imi da cineva niste raspunsuri. Acum 2 luni am pierdut o sarcina mare, la 30 saptamani (cauza - ... (vezi toată discuția)
Concediu medical in timpul sarcinii log_in log_in buna ziua, sunt insarcinata in sapt 21 si am o sarcina cu riscuri. in ultimele 12 luni am beneficiat de 55 de zile de concediu medical 25 de zile de la medicul ... (vezi toată discuția)