1. Dacă eu consum alcool într-un parc în care sunt alți 40 de inși care consumă alcool, dar sunt singurul amendat, se poate face ceva din punct de vedere legal? Precizez că nici o persoană nu deranja liniștea publică.
2. Dacă stau într-un loc cu doza de bere (deschisă) într-un ghiozdan deschis, dar îl închid când văd poliția venind, au dreptul să se uite în ghiozdanul meu daca nu săvârșesc o altă contravenție/infracțiune care să fie evidentă?
Legea nr. 61/1991:
art. 2 - Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
27. consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Răspunderea contravențională este individuală și nu este condiționată de sancționarea altor 40 de persoane posibil aflate în aceeași situație.
Nu are legătură nici cu deranjarea liniștii publice, consumul de alcool încadrabil la p.27 este o contravenție în sine.