avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 735 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Nelegalitate Ridicare Auto parcate neregulamentar De ...
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Nelegalitate Ridicare Auto parcate neregulamentar De catre Politia Locala

S-a stabilit concret ca potrivit prevederilor art. 64 din O.U.G. 195/2002 ,citez :

(1) Politia rutiera poate dispune ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila. Ridicarea si depozitarea vehiculelor in locuri special amenajate se realizeaza de catre administratiile publice locale sau de catre administratorul drumului public, dupa caz.

De asemenea exista

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015 a fost publicată Decizia nr. 9/2015 a ICCJ privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Avocatul Poporului privind legalitatea hotărârilor adoptate de consiliile locale în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, constatarea şi aplicarea contravenţiilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 9/2015, ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) și art. 135 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 21 lit. b) și art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 și art. 97 alin. (1) lit. d) și alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.


Are cineva jurisprudenta in materie data de instante privind constatarea acestei nelegalitati ,deoarece Politia Locala salta la greu autovehicule fara sa aiba acest drept decat prin decizia Consiliului Local...

Ultima modificare: Joi, 31 Octombrie 2019
DenisRif, utilizator
Cel mai recent răspuns: latka , utilizator 10:27, 1 Noiembrie 2019
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Ma bucur mult ca s-a lamurit problema, insa la orice problema rezolvata nu se afiseaza doar rezultatul ci se indica modul de rezolvare.
Dvs. nu ati precizat temeiul legislativ prin care doar politistul rutier poate face acest lucru si eu sustin in continuare ca nu aveti dreptate, pentru ca nu exista acest temei legal.
@DenisRif poate sa va creada, pentru ca asa doreste sa creada.

Eu nu sustin contrariul doar ca sa ma aflu in treaba, ci pentru ca am prezentat (si nu singur ) temeiul legal, HG1391/2006 ce a suferit in decembrie 2016 modificari care confera administratiei locale (ce are in subordina politia locala ) sa faca acest lucru, adica sa ridice masini.

Dealtfel chiar pe site-ul acesta s-a prezentat cazul din Bucuresti, in august 2019:
"Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 371/2019 privind ridicarea mașinilor parcate neregulamentar pe străzile orașului se aplică începând de azi, mașinile parcate neregulamentar putând fi ridicate, prin dispoziția polițistului (local sau rutier, amândoi având competențe să facă asta prin legile care le stabilesc atribuțiile)."
www.avocatnet.ro/articol_519...

Si alte municipii din tara au regulamente in acest sens si politistii locali dau dispozitii de ridicare masini.
[ link extern ]

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Instiintare parcare neregulamentare in parbriz CiobyJr CiobyJr Buna ziua, Tocmai ce am primit un premiu de parcare neregulamentare in parbriz in care scrie ca la data de xxx la ora xxx autoturismul cu numarul de ... (vezi toată discuția)
Prin decizia Îccj (complet ril) nr. 11/2017 (m. of. nr. 750/19.09.2017): ... petrica_pascal petrica_pascal Prin Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 11/2017 (M. Of. nr. 750/19.09.2017): Art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 ... (vezi toată discuția)
Ril admis. iccj a decis azi ca procedura de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar nu poate fi reglementata prin hotarare a consiliului local Cabinet de Avocat ”Patrascu Razvan” Cabinet de Avocat ”Patrascu Razvan” În şedinţa din 25 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, a pronuntat următoarea ... (vezi toată discuția)