1. Clauza de constiinta - este o clauză favorabilă salariatului. Ea îl permite să nu execute un ordin legal de serviciu, dacă astfel ar contraveni conştiinţei sale.
Motivele inacţiunii pot fi de ordin: religios, moral, politic, ştiinţific sau ţinând de regulile de politeţe etc.
2. Clauza de stabilitate - o clauză prin care se urmăreşte să se garanteze salariatului menţinerea funcţiei/postului pe o perioadă certă de timp. Clauza de stabilitate are rolul de a garanta salariatului menţinerea sa în unitate o perioadă certă de timp.
3. Clauza de risc - poate fi utilizată în unele contracte în care felul muncii sau locul muncii implică riscuri deosebite pentru salariat. Asumându-şi un astfel de risc, de exemplu, muncă la altitudine (alpiniştii, salvamontiştii), în submersiune (scafandrii), în unităţile de circ (acrobaţii, dresorii de animale), în mass-media (reporterii de război), etc. cel în cauză va beneficia, ca urmare a clauzei respective, de o serie de avantaje: timp redus de lucru, salarii majorate, inclusiv sporuri, echipament de protecţie etc..
4. Clauza de delegare de atributii - este o clauză prin care angajatorul - sau un salariat cu funcţie de conducere (atunci când legea îl permite în acest al doilea caz) - deleagă unui salariat din subordinea să o parte din atribuţiile (puterile) sale. De regulă, o astfel de clauză intervine pe parcursul executării contractului individual de muncă - atunci când angajatorul a avut timp să dobândească încrederea necesară în salariatul respectiv - dar se poate conveni şi încă de la încheierea sa.
5. Clauza de obiectiv - în baza ei, salariatul se obligă să obţină în munca sa un rezultat cuantificabil , de pildă, o anumită cantitate de produse, să finalizeze o anumită lucrare, să încaseze ori să colecteze o sumă de bani etc.
Pentru a fi validă, clauza respectivă trebuie să fie precisă, dar şi realizabilă (impossibilum nulla obligaţia) .
P.s.
mai sunt si alte clauze care pot fi inserate intr-un c.i.m. ... :)
Clauzele facultative din contractului individual de muncă nu pot fi enumerate exhaustiv, atât timp cât, în baza principiilor generale de drept, părţile pot negocia orice clauză care nu contravine prevederilor imperative ale legii şi bunelor moravuri.
Clauza de stabilitate
Pe parcursul existenţei contractului individual de muncă, încheiat pe o perioadă determinată, în principiu, angajatorul poate să procedeze la concedierea salariatului respectiv (ca şi în cazul salariatului parte într-un contract pe durată nedeterminată), potrivit legii. Scopul clauzei de stabilitate este acela că angajatorul să se oblige să nu îl concedieze pe salariat (pentru cauze neimputabile acestuia), garantându-i o stabilitate relativă. Aşadar, lăsându-i salariatului posibilitatea de a demisiona, o astfel de clauză îl limitează pe angajator; pe o anumită durată de regulă, egală cu cea de existenţa a contractului - angajatorul nu-l poate concedia pe salariat decât în cazurile având ca temei culpa celui care prestează muncă sau pentru un motiv obiectiv (fără legătură cu salariatul respectiv). Dacă, în pofida acestei clauze, angajatorul îl concediază pe salariat fără a exista fie vina acestuia, fie un motiv obiectiv, salariatul în cauză este îndreptăţit să ceară despăgubiri. Ele se calculează, în funcţie de salariul avut, pentru perioada comensurată de la momentul încetării contractului, până la momentul la care angajatorul garantase stabilitatea în muncă.
În cadrul economiilor de piaţă dezvoltate se practică şi clauză de prelungire. Prin această clauză, se stabileşte că, la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat un contract de muncă pe durată determinată, se va încheia un nou contract, de acelaşi tip, pe durată determinată sau nedeterminată.
Obiectivul este comun cu cel al clauzei de stabilitate şi anume asigurarea unei stabilităţi sporite în muncă pentru salariat. Dar, în viziunea Codului român al muncii, inserarea unei astfel de clauze în contract trebuie să ţină seama de următoarele aspecte:
Prin art. 80 alin. 3, coroborat cu art. 82 alin. 1, se permite, între aceleaşi părţi, prelungirea, în anumite condiţii (prin acord scris), a contractului individual de muncă; prin clauză de prelungire, angajatorul se obligă să prelungească respectivul contract; aşadar, o simplă posibilitate conferită de lege se transformă, prin voia părţilor, într-o obligaţie a lor;
Conform art. 82 alin. 1, prelungirea contractului tot cu titlu de contract de muncă pe durată determinată nu se poate stabili, de regulă, pe o durată mai mare de 24 de luni; numai că încheierea noului contract de muncă să se facă pe o durată nedeterminată.
Clauza de obiectiv
Prin intermediul ei, salariatul îşi asumă o obligaţie de rezultat nu doar una de mijloace (de a munci).
Tradiţional, se consideră că între contractul individual de muncă şi contractul civil de prestări de servicii există, între altele3, următoarea deosebire: în primul contract, respectiv cel de muncă, angajatorul este interesat de prestarea muncii, de munca "vie", în timp ce, în cel de-al doilea, beneficiarul este interesat de materializarea muncii, de rezultatul ei. Această deosebire apare, de regulă, ca reală. Dar, nimic nu se opune că părţile să stabilească - Ia încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării lui - şi o clauză de obiectiv. Ca urmare a existenţei acestei clauze, salariatului - care ocupă o anumită funcţie sau un anumit post îl revine sarcina (contractuală) de serviciu de a realiza un obiectiv concret, o lucrare determinată, de interes major pentru angajator. În acest caz, felul muncii stabilit generic ca funcţie/post se identifică şi printr-un ţel precis (cum ar fi, realizarea unei anumite lucrări, pătrunderea pe o anumită piaţă). Cu alte cuvinte, munca "vie" - în sens de fel al muncii - trebuie, concomitent, să se concretizeze într-un rezultat cert.
Spre a fi validă, clauza trebuie să fie, pe de o parte, precisă şi, pe de altă parte, realizabilă (ad impossibilum nulla obligatio).
O clauză de obiectiv - spre exemplu, aceea de a se realiza un bun determinat - poate fi însoţită şi de o clauză de succes sau de performanţă, respectiv că bunul în cauză să întrunească anumiţi parametrii tehnici sau anumite elemente calitativ superioare.