Buna ziua
Am primit o condamnare de 2 ani cu suspendare si 3 ani de incercare in aprilie 2016 pentru frauda informatica.
Dupa cat timp pot cere reabilitarea judecatoreasca? Din ce am citit, conf art 166 pot cere dupa 4 ani? Adica pot cere reabilitarea judecatoreasca in mai 2020 Sau trebuie sa astept pana in 2021?
Mulțumesc frumos
ART. 165 c.p.
Reabilitarea de drept Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.
ART. 167
Calculul termenului de reabilitare
(1) Termenele prevăzute în art. 165 şi art. 166 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
(2) Pentru cei condamnaţi la pedeapsa amenzii, termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată integral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod.
(3) În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de graţiere, dacă la acea dată hotărârea de condamnare era definitivă, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, dacă actul de graţiere se referă la infracţiuni în curs de judecată. (4) În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.
(5) În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse.
Deci, 3 ani termenul de supraveghere + 3 ani termenul de la art. 165= 6 ani
Ati inteles acum?
Este posibil?
mihai.m14
buna ziua! imi poate spune cineva daca pot face o cerere de reabilitare inainte de termen?am fost condamnat definitiv in 2012 am fost eliberat in 2014 si nu ... (vezi toată discuția)