Eu am intrebat daca pot sa am somaj si in acelasi timp sa fac Glovo. Daca obtin alte venituri, se suspenda somajul. Deci ce spune legea? Asta vreau sa stiu.
Puteti realiza, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare. (maxim 500 lei/luna)
( art.34 din Legea 76/2002)
Prin activități autorizate potrivit legii se înțelege: a) activitățile economice desfășurate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și/sau întreprinderi familiale conform legii;
b) exercitarea profesiilor liberale potrivit dispozițiilor legale speciale;
c) exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de către zilieri;
d) activități desfășurate de persoane fizice în urma cărora se realizează venituri din agricultură, silvicultură sau piscicultură conform art. 71 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
e) activități în urma cărora se realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor conform art. 61 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.
(art.15 alin.2din Normele de aplicare a Legii 76/2002)